S-a cerut falimentul celei mai mari fabrici de contoare din România, după respingerea planului de reorganizare
Planul de reorganizare elaborat de conducerea companiei AEM SA, deținătoarea fabricii de contoare de consum de curent electric și gaze naturale din Timișoara, cea mai mare de profil din țară, societate intrată în insolvență anul trecut și cu activitatea de producție sistată încă din 2023, a fost respins de creditori, fiind aprobat numai de acționarii AEM SA, în AGA, astfel că administatorii judiciari au cerut falimentul.
Și furnizorul de energie electrică al AEM SA, Electric Planners, a solicitat intrarea în faliment a companiei, pentru facturi la curent neachitate în sumă totală de circa 303.000 lei.
Totalul creanțelor cu drept de vot asupra AEM SA se ridică la peste 356 milioane lei, din care ANAF are de recuperat mai mult de 143 milioane lei, iar banca de stat Exim Banca Românească (fosta EximBank) – 108 milioane lei.
Pe de altă parte, valoarea totală de piață a patrimoniului AEM SA a fost evaluată la circa 125 milioane lei.
Planul de reorganizare respins includea ca măsuri repornirea producției de contoare, modernizarea liniilor de fabricație, externalizarea unor activități, vânzarea sau închirierea unor active excedentare, inclusiv imobiliare, precum și atragerea de finanțări de la terți, prin credite și aporturi de capital privat. Reorganizarea se mai baza pe reluarea vânzărilor către doi clienți, în baza a două ″contracte comerciale strategice″ existente, de furnizare de contoare inteligente, unul încheiat în 2024, iar celălalt – semnat inițial în 2023 și prelungit anul acesta.
Cel din 2024 prevede vânzări în valoare totală de 127-128 milioane euro în 3 ani și este semnat de AEM SA cu o firmă înregistată în Spania, Alventes Sector Internacional SL. Oamenii-cheie din cadrul firmei, cu sediul în Villareal, sunt însă români, potrivit registrului comercial spaniol.
Contractul AEM SA din 2023 este încheiat cu o firmă din Republica Moldova, PC Next Gaz Energi SRL, înființată chiar în 2023, controlată și condusă de Elena Cobzac și având drept obiect de activitate distribuția combustibililor gazoși prin conducte. Anul acesta, la contract a fost semnat un act adițional, care îl prelungește cu 12 ani, cu o valoare de ″2.221.752.000 USD″ și ″comandă minimă trimestrială″ de ″42 milioane USD″.
Conducerea AEM SA propunea, prin planul de reorganizare, plata integrală doar a datoriilor către salariați, în cuantum total de 3,2 milioane lei.
Creditorii garantați urmau să primească 80,9 milioane lei dintr-un total de 116,5 milioane lei (69,44%), cei bugetari – 114,2 milioane lei dintr-un total de 125,6 milioane lei (90,9%), iar cei chirografari – 70,6 milioane lei dintr-un total de 110,8 milioane lei (63,7%). La adunarea generală la care a fost respins planul, prezența a fost de 85,3% din totalul creanțelor, creditori dominanți fiind ANAF (40,3%) și Exim Banca Românescă (30,3%), iar votul ″împotrivă″ al acestora s-a dovedit a fi decisiv.
Pe grupe, doar salariații au votat ″pentru″.
În ultimul an pentru care există date publice disponibile raportate la Ministerul Finanțelor, 2022, AEM SA a înregistrat un profit net de aproape 5 milioane lei, la venituri totale de peste 143 milioane lei și cu un efectiv mediu de peste 660 de angajați. Cel mai bun an din istoria recentă a companiei a fost 2014, cu profit net de peste 29 milioane lei, încasări de circa 293 milioane lei și 1.300 de salariați.
Întreprinderea a fost înființată în 1970, sub denumirea de Fabrica de Aparate Electrice de Măsurat Timișoara. În 2022 a fost consemnată o adevărată criză de contoare pe piața locală, pusă pe seama problemelor logistice generate de războiul din Ucraina, dar și de seceta din Taiwan și de tensiunile geopolitice Taiwan-China.
Criza a obligat ANRE să schimbe legislația secundară, pentru a le permite consumatorilor și prosumatorilor de energie electrică să-și cumpere singuri contoare.
