Mobilitatea și delegarea angajaților: neclarități fiscale care pot costa scump companiile

Companiile românești se confruntă cu o nouă sursă de confuzie fiscală legată de modul în care trebuie tratate indemnizațiile acordate salariaților mobili sau delegați.

Deși legislația muncii și cea fiscală reglementează aceste situații, diferențele de interpretare pot duce la calcularea greșită a taxelor și, implicit, la penalități din partea autorităților.

Delegarea înseamnă că un angajat lucrează temporar într-un alt loc decât cel prevăzut în contractul său de muncă.

Mobilitatea, în schimb, se referă la salariații care nu au un loc fix de muncă și se deplasează constant (de exemplu, șoferi, tehnicieni, consultanți, agenți de vânzări).

Ambii pot primi prestații suplimentare în bani – diurne sau indemnizații – pentru acoperirea costurilor de deplasare și a condițiilor speciale de muncă.

Camera Consultanților Fiscali (CCF) atrage atenția că, în practică, firmele interpretează diferit plafonul neimpozabil pentru aceste indemnizații.

Rezultatul: unii angajatori pot fi sancționați pentru „taxe neplătite corect”, chiar dacă intenția a fost respectarea legii.

CCF a cerut oficial Ministerului Finanțelor clarificări privind calculul plafonului neimpozabil pentru salariații mobili, în special acolo unde activitatea lor este „mixtă” — adică o parte din lună lucrează la birou, o parte pe teren.

Indemnizația de delegare este neimpozabilă până la 2,5 ori nivelul legal al diurnei (stabilit pentru instituțiile publice), dar nu mai mult de trei salarii de bază.

Indemnizația de mobilitate pentru șoferii de transport rutier: neimpozabilă până la 2,5 ori nivelul legal al diurnei, fără să se ia în calcul plafonul general de 33%.

Indemnizația de mobilitate pentru alte profesii: tot până la 2,5 ori nivelul diurnei, dar trebuie să se încadreze în plafonul total lunar de 33% din salariul de bază brut (care include și alte beneficii).

În multe cazuri, un angajat mobil lucrează uneori de acasă sau la sediu și alteori în deplasare.

CCF întreabă Ministerul Finanțelor cum se calculează exact zilele care intră în plafonul neimpozabil și dacă se aplică același tratament fiscal pentru zilele lucrate „pe teren”, dar în interiorul localității în care se află sediul angajatorului.

De exemplu:

Un tehnician care pleacă zilnic din București la clienți din oraș este considerat „mobil” sau nu?

Dacă face deplasări și în alte localități, se aplică același plafon?

Aceste întrebări par tehnice, dar în lipsa unei interpretări oficiale, pot genera diferențe mari de taxe și contribuții.

„Delegarea presupune o activitate temporară într-un alt loc decât cel prevăzut în contract, în timp ce mobilitatea înseamnă absența unui loc fix. Pentru angajații mobili, prestațiile se stabilesc lunar, nu zilnic, ceea ce face aplicarea plafonului mai complicată”, explică Luminita Obaciu, membră în Comitetul Fiscal al CCF.

CCF cere Ministerului Finanțelor o definiție clară a modului de aplicare a plafonului neimpozabil, pentru a preveni interpretările diferite la controalele fiscale.

Pentru companii, miza nu e doar fiscală, ci și de predictibilitate.

Firmele care plătesc indemnizații de mobilitate riscă sancțiuni dacă inspectorii ANAF consideră ulterior că sumele trebuiau impozitate.

Clarificarea ar elimina aceste riscuri și ar uniformiza practicile între industrii.

Pe scurt:

CCF cere statului să spună clar cum se calculează plafonul neimpozabil pentru angajații mobili, pentru ca firmele să nu fie penalizate din cauza unor neclarități legislative.

Până la o clarificare oficială, companiile trebuie să trateze cu atenție sumele plătite ca „indemnizații de mobilitate” și să le documenteze riguros.