Volodimir Zelenski, vizită oficială în România
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski face, joi, o vizită oficială în România, urmând a discuta cu preşedintele Nicusor Dan şi cu premierul Ilie Bolojan. La 13.30, Zelenski a fost primit la Palatul Cotroceni, cei doi şefi de stat urmând a avea declaraţii comune de presă.
”Consultările bilaterale la nivel înalt vor avea loc în contextul împlinirii recente, la 24 februarie, a patru ani de la declanşarea de către Rusia a războiului de agresiune împotriva Ucrainei”, a anunţat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat oficial.
Potrivit Cotroceniului, ”România a oferit, încă din primele zile, sprijin multidimensional Ucrainei şi contribuie în prezent la eforturile internaţionale pentru o pace justă şi durabilă, însoţită de garanţii de securitate solide pentru Ucraina”.
”Agenda discuţiilor dintre Preşedintele României şi Preşedintele Ucrainei va include teme care să faciliteze consolidarea unei relaţii bilaterale cuprinzătoare, constructive, orientate spre viitor. Discuţiile se vor axa pe dezvoltarea dialogului politic, intensificarea cooperării economice, cooperarea sectorială în domenii precum energia şi industriile de apărare, dezvoltarea conectivităţii şi de proiecte transfrontaliere, şi pe rolul României în procesul de reconstrucţie a Ucrainei”, se arată în comunicat.
De asemenea, cei doi şefi de stat vor avea un schimb de opinii privind aspecte de actualitate, precum procesul de extindere a Uniunii Europene, relaţia transatlantică, situaţia de securitate în regiunea Mării Negre şi evoluţiile de ultimă oră la nivel regional şi global.
”În egală măsură, Preşedintele României se va referi la necesitatea avansării dialogului bilateral în domeniul respectării drepturilor persoanelor aparţinând minorităţii române din Ucraina, inclusiv dreptul la educaţie în limba maternă”, menţionează Administraţia Prezidenţială.
De asemenea, preşedintele ucrainean va fi primit la Palatul Victoria de către premierul Ilie Bolojan. Din motive de securitate, ora întâlnirii nu a fost făcută publică.
Zelenski a mai fost într-o vizită oficială în România în data de 10 octombrie 2023, când a fost primit la Palatul Cotroceni de preşedintele de la acea vreme, Klaus Iohannis.
