Doi șoferi au murit într-un accident în județul Buzău
Un grav accident rutier produs între două vehicule, în județul Buzău s-a soldat cu decesul ambilor șoferi. Mașina pe care unul dintre ei o conducea a fost cuprinsă de flăcări, iar bărbatul a fost scos carbonizat, de pompieri. Cel de-al doilea șofer a fost resuscitat fără rezultat de personalul medical. Evenimentul a avut loc luni, pe DN2–E85, în zona localității Mihăilești.
Pompierii buzoieni au intervenit luni după-amiază pentru gestionarea unui accident rutier produs pe DN2–E85, în zona localității Mihăilești.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență Buzău a transmis că în eveniment au fost implicate un autoturism și o autoutilitară. În urma impactului, autoturismul a fost cuprins de flăcări, iar în interior a fost identificată o persoană încarcerată, carbonizată.
Autoutilitara este puternic avariată, iar șoferul a fost găsit inconștient, fiind descarcerat de către pompieri și predat echipajului Serviciului de Ambulanță Județean, care a executat manevre de resuscitare, constatând ulterior decesul victimei.
