HOTSocial

Un copil de 6 ani, aflat pe marginea unei ferestre dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea, salvat de poliţiştii rutieri/ Tatăl micuţului era în baia locuinţei

Un copil în vârstă de 6 ani, care se afla pe marginea unei ferestre a unui bloc din Râmnicu Vâlcea, a fost salvat sâmbătă seară de către poliţiştii rutieri, alertaţi de un trecător. Ajunşi la adresă, un poliţist a rămas afară pentru a interveni în cazul unei eventuale căderi a copilului, iar celălalt a mers la uşa apartamentului pentru a-i alerta pe locatari. În urma verificărilor, s-a stabilit că în momentul incidentului, tatăl copilului se afla în baia locuinţei.

Potrivit IPJ Vâlcea, sâmbătă, în jurul orei 17:00, poliţiştii Biroului Rutier au intervenit de urgenţă în urma unui apel care semnala prezenţa unui copil de 6 ani, nesupravegheat, pe pervazul unei ferestre situate la etajul I al unui imobil din municipiu.

Sesizarea a fost făcută de un trecător care a observat situaţia periculoasă şi a alertat autorităţile. Cel mai apropiat echipaj de poliţie s-a deplasat imediat la faţa locului.

„Ajunşi la adresă, poliţiştii au acţionat rapid şi coordonat: unul dintre aceştia a rămas în exterior, pregătit să intervină pentru prevenirea unei eventuale căderi, în timp ce colegul său a mers la uşa apartamentului pentru a alerta persoanele din interior. În urma intervenţiei prompte, situaţia a fost gestionată în siguranţă, copilul fiind îndepărtat de la pericol”, precizează sursa citată.

Potrivit aceleiaşi surse, în urma verificărilor efectuate s-a stabilit că minorul era singur în acel moment, tatăl acestuia fiind în locuinţă, însă în baie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *