HOTSocial

Proiectil descoperit în timpul unor săpături pentru construirea unui parc fotovoltaic

Un proiectil exploziv de calibru 100 mm a fost descoperit, sâmbătă, pe un teren din localitatea Lunca Mureşului, în timp unor săpături pentru construirea unui parc fotovoltaic.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, echipajul pirotehnic din cadrul Detaşamentului de pompieri Alba Iulia a intervenit, sâmbătă, pentru asanarea unei muniţii rămase neexplodate în Lunca Mureşului. A fost ridicat un proiectil exploziv de calibru 100 mm, fără focos.

Reprezentantul ISU Alba a precizat că proiectilul a fost descoperit „ca urmare a unor săpături în vederea construirii unui parc fotovoltaic”.

Acesta a fost ridicat de pirotehnişti, urmând să fie distrus ulterior în poligonul de specialitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *