HOTSocial

Poliția și Poliția de Frontieră, prima reacție după ce Radu Oprea și Bogdan Ivan ar fi fentat coada la control pe aeroportul din Timișoara

Poliția Română și Poliția de Frontieră resping ferm informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora membri ai Guvernului ar fi intervenit pentru a evita controlul obișnuit pe aeroport.

Reacția vine în contextul acuzațiilor potrivit cărora oficiali guvernamentali ar fi „chemat la ordin” polițiști pentru a li se face loc la îmbarcare.

Într-un punct de vedere comun, cele două instituții subliniază că informațiile vehiculate sunt neadevărate.

„Informațiile transmise sunt false și nu au legătură cu realitatea”, au transmis structurile de informare și relații publice din cadrul Poliției Române și Poliției de Frontieră.

Reprezentanții instituțiilor precizează că nu au fost implicați în organizarea cordonului de trecere din aeroport și nici nu au fost contactați în legătură cu situația relatată.

„Reprezentanții Poliției Române și Poliției de Frontieră nu au fost contactați și nu au atribuții în organizarea cordonului de trecere”, se arată în comunicat.

De asemenea, aceștia subliniază că nu li s-a solicitat un punct de vedere oficial înainte de apariția informațiilor în spațiul public.

Scandalul a izbucnit după apariția unor informații potrivit cărora secretarul general al Guvernului, Radu Oprea, și alți membri ai Executivului ar fi încercat să evite controlul standard de securitate pe Aeroportul Internațional Timișoara.

Radu Oprea a respins categoric acuzațiile, susținând că a urmat procedurile obișnuite.

„Fals, minciună, neadevăr! Am trecut perfect normal ca oricare om prin controlul de securitate”, a transmis acesta.

La rândul său, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a calificat informațiile drept „fake news grosolan”, negând că ar fi cerut tratament preferențial.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *