Protest Greenpeace la Ministerul Mediului ca să blocheze Neptun Deep: Dacă Buzoianu e prea ocupată, am venit noi la ea
Greenpeace protestează la Ministerul Mediului. Activiștii sunt nemulțumiți de modul în care Diana Buzoianu le gestionează cererile privind protecția Mării Negre. Cei de la Greenpeace vor să blocheze proiectul Neptun Deep, și cer trecerea la energie regenerabilă.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a refuzat să primească cele peste 67.000 de semnături pentru protecţia Mării Negre, iar singura soluţie sustenabilă pentru securitatea energetică a României este accelerarea tranziţiei către energie regenerabilă, afirmă activiştii Greenpeace România, care protestează, joi, în faţa Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP).
„Marea Neagră nu are timp de amânări. Până acum, Diana Buzoianu a refuzat să primească cele peste 67.000 de semnături pentru protecţia Mării Negre. Fiecare zi de inacţiune este o ameninţare pentru viaţa din Marea Neagră, am văzut chiar recent ce pierderi putem suferi. Dacă ministra este prea ocupată să ne primească în birou, am adus noi masa de discuţii în faţa Ministerului. Nu plecăm fără să transmitem oficial mesajul zecilor de mii de semnatari”, a declarat Alin Tănase, coordonator de campanii Greenpeace România.
Activiştii organizaţiei de mediu au ocupat, joi, trotuarul din faţa Ministerului Mediului, instalând o masă de discuţii şi un tablou reprezentând cele peste 67.000 de semnături ale cetăţenilor pentru protejarea Mării Negre.
Potrivit sursei citate, iniţiativa survine după ce ministerul de resort a amânat, timp de aproape un an, audienţa solicitată de către activişti, invocând „agende încărcate” şi „sloturi neconfirmate”, deşi solicitarea a fost depusă încă din iulie 2025, afirmă reprezentanţii Greenpeace România.
„Această acţiune de protest vine şi în contextul unei situaţii alarmante pe litoralul românesc, unde 23 de delfini au eşuat recent pe plajele din Constanţa. În timp ce Ministerul Mediului evită dialogul cu societatea civilă de 9 luni, proiectul Neptun Deep a început deja forajul la 160 km în larg. Greenpeace România avertizează că distanţa uriaşă faţă de ţărm nu este un paravan pentru dezastre ecologice şi cere Ministerului transparenţă totală şi monitorizarea strictă a proiectului”, se menţionează în comunicat.
În acelaşi timp, organizaţia de mediu reiterează faptul că singura soluţie sustenabilă pentru securitatea energetică a României este accelerarea tranziţiei către energie regenerabilă, singura care elimină dependenţa de extractivismul periculos şi importurile scumpe, protejând totodată biodiversitatea şi viaţa din Marea Neagră, grav afectate de război, exploatări offshore şi poluare.
Greenpeace România solicită Ministerului Mediului monitorizare şi supraveghere strictă a fiecărei etape a proiectului Neptun Deep, pentru a preveni orice potenţial accident ecologic care ar putea fi ascuns în largul mării.
„Este esenţial ca publicul să aibă acces constant la informaţii relevante despre evoluţia şi impactul de mediu al proiectului, iar autorităţile să asigure o supraveghere reală şi riguroasă. În prezent, monitorizarea este realizată în mare parte de companie, iar rolul autorităţilor trebuie să fie unul activ, de verificare independentă, nu de simplă preluare a datelor furnizate”, a subliniat Tănase.
