HOTSocial

„Dorel”, în acțiune: a venit să ridice drona rusească prăbușită în Galați cu… buldoexcavatorul

Un incident neobișnuit a avut loc în Galați, după ce drona rusească a căzut pe teritoriul României. În timp ce autoritățile securizau zona, un angajat al firmei de salubrizare din Galați a fost trimis, surprinzător, să ridice drona cu un buldoexcavator, însă a fost oprit de polițiști înainte de a ajunge la locul intervenției.

Bărbatul a plecat spre locul în care se prăbușise drona, cu intenția de a o ridica, însă accesul era deja restricționat de forțele de ordine. Polițiștii blocaseră strada pentru a permite intervenția specialiștilor.

Fragmentele de dronă au căzut în noaptea de sâmbătă în Galați, provocând pagube materiale. O anexă gospodărească și un stâlp de electricitate au fost avariate, în contextul unor noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România.

Autoritățile au intervenit pentru a securiza zona, iar drona a fost detonată controlat de specialiști, după ce a fost transportată și izolată în condiții de siguranță.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *