HOTSocial

Trei persoane, rănite într-un accident rutier produs pe Valea Oltului

Trei persoane – un motociclist şi două femei pasagere într-un autoturism – au fost rănite într-un accident rutier produs duminică pe drumul naţional 7 – Valea Oltului, unde un şofer nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu o motocicletă.

Evenimentul rutier a avut loc pe DN 7, pe raza localităţii Tuţuleşti din judeţul Vâlcea. Primele verificări făcute de poliţişti la faţa locului arată că accidentul s-a produs pe fondul neatenţiei la schimbarea direcţiei de mers.

„Un bărbat, în vârstă de 68 de ani, din municipiul Braşov, în timp ce conducea un autoturism, nu s-ar fi asigurat la schimbarea direcţiei de mers, intrând în coliziune cu o motocicletă condusă de un bărbat de 46 de ani, din municipiul Cluj-Napoca”, informează oficialii Poliţiei judeţene Vâlcea.

În urma impactului dintre cele două vehicule, motociclistul şi două femei aflate în autoturism au fost răniţi şi transportaţi la spital. Poliţiştii i-au testat cu etilotestul atât pe şofer, cât şi pe motociclist, rezultatele indicând că niciunul dintre ei nu consumase alcool.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *