A început procesul şefilor Airbus şi Air France, legat de prăbuşirea unui avion în 2009

Şefii Airbus şi Air France au fost întâmpinaţi cu strigăte de “ruşine” la deschiderea unui proces mult aşteptat la Paris în legătură cu un accidentul de avion din 2009 în Brazilia, scrie BBC.

Firmele neagă că ar fi fost vorba de omucidere involuntară în cazul prăbuşirii avionului Airbus A330 care zbura de la Rio de Janeiro la Paris.

Anchetatorii au descoperit că piloţii au pierdut controlul în momentul în care senzorii de viteză au îngheţat, iar toate cele 228 de persoane aflate la bord au murit.

Familiile celor decedaţi au cerut ani de zile un proces.

Rudele au protestat în timp ce directorul general (CEO) al Air France, Anne Rigail, şi directorul general al Airbus, Guillaume Faury, şi-au exprimat condoleanţele în timpul declaraţiilor de deschidere.

Faury a declarat reporterilor că “va fi un proces dificil” şi că firma a dorit să contribuie la “adevăr şi înţelegere”. Rigail şi-a exprimat “cea mai profundă compasiune” după ce a declarat în faţa instanţei că Air France nu va uita niciodată cel mai grav accident din istoria sa.

Dar remarcile lui Faury au fost întâmpinate cu strigăte de “ruşine” şi “prea puţin, prea târziu”.

“Treisprezece ani am aşteptat această zi şi ne-am pregătit de mult timp”, a declarat Daniele Lamy, care şi-a pierdut fiul în accident.

Zborul Air France 447 s-a prăbuşit la câteva ore după ce a plecat de la Rio de Janeiro, după ce s-a confruntat cu o furtună la mare altitudine.

După o căutare de ani de zile a cutiilor negre ale avionului, anchetatorii au ajuns la concluzia că senzorii de viteză ai avionului au cedat şi au dat informaţii false, ceea ce a dus la prăbuşire.

Piloţii nu au respectat procedura corectă şi au pierdut controlul aeronavei, care a căzut în ocean de la 11.580 m. Căpitanul se afla într-o pauză când au început problemele, iar copiloţii nu aveau pregătirea necesară pentru a se descurca cu echipamentele defecte, spun anchetatorii.

Iniţial, judecătorii au acuzat atât compania aeriană, cât şi producătorul de omor prin imprudenţă, dar procurorul a recomandat ca doar Air France să fie judecată. În septembrie 2019, acuzaţiile împotriva ambelor au fost retrase, deoarece nu existau suficiente motive pentru a fi urmărite penal.

Această decizie a fost contestată, iar în luna mai a anului trecut, Curtea de Apel din Paris a decis că atât Air France, cât şi Airbus ar trebui să fie judecate.

Ambele firme riscă o amendă maximă de 225.000 de euro (200.000 de lire sterline; 218.500 de dolari) într-un proces ar putea dura câteva săptămâni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *