Absolvenţii de Medicină ar putea primi dreptul de liberă practică: ‘Comisia Europeană este de acord, cu o condiție’

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, susţine ideea acordării dreptului de liberă practică absolvenţilor facultăţilor de medicină, el arătând că o reglementare în acest sens ar putea rezolva criza de medici în unele localităţi.

“Noi, când am aderat la Uniunea Europeană, au fost negocieri, în 2004, la Ministerul Sănătăţii, şi Facultatea de Medicină a fost singura – pentru că Stomatologia şi Farmacia nu sunt în aceeaşi situaţie – singura la care absolvenţii nu aveau drept de liberă practică. În principiu, Comisia Europeană este de acord cu acordarea acestui drept de liberă practică cu o condiţie: să stabilim care sunt competenţele exacte ale medicului atunci când absolvă facultatea, care, sigur, trebuie să fie diferite, de exemplu, de competenţele medicului de familie sau de competenţele altui medic specialist care dobândeşte acele competenţe după realizarea pregătirii rezidenţiat şi după promovarea examenului de specialitate. Deci, dacă o să reuşim să identificăm un set de competenţe profesionale care să permită practicarea medicinii de către absolvenţii Facultăţii de Medicină, o să putem să avem un răspuns favorabil. Eu sunt întru totul de acord cu această iniţiativă, o susţin şi trebuie să lucrăm împreună ca să identificăm care sunt competenţele profesionale care pot fi acordate tinerilor absolvenţi”, a declarat, vineri, Alexandru Rafila, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă adoptarea unei decizii în acest sens ar putea rezolva criza privind asigurarea medicilor în România, ministrul a răspuns: “În unele localităţi, da”, el explicând, în acest context, că atât localităţile mai puţin atractive cât şi medicii care nu au intrat în rezidenţiat “ar putea să aibă o şansă în plus”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *