Amsterdam interzice accesul navelor de croazieră. Hotărârea consiliului local îşi pune amprenta pe fluxul de turiști

Consiliul din Amsterdam a interzis navele de croazieră din centrul oraşului, deoarece capitala olandeză încearcă să limiteze numărul de vizitatori şi să reducă poluarea.

Terminalul central de croazieră de pe râul IJ, lângă gara principală din Amsterdam, se va închide. Politicienii susţin că vasele nu sunt în concordanţă cu ambiţiile de durabilitate ale oraşului.

“Navele de croazieră poluante nu sunt în concordanţă cu ambiţiile durabile ale oraşului nostru”, a declarat partidul de centru-dreapta D66, care conduce oraşul împreună cu social-democraţii şi ecologistii, într-un comunicat citat de agenţia de presă AFP.

Noua hotărâre a devenit cea mai recentă măsură de închidere a turismului de masă din oraş.

Navele de croazieră deveniseră un simbol al problemei turismului excesiv, iar moţiunea de mutare a acestora din centru a fost adoptată cu o mare majoritate.

Amsterdam a devenit o victimă a propriei popularităţi, atrăgând 20 de milioane de vizitatori anual.

Trecerea navelor de croazieră prin oraş nu a fost, de asemenea, compatibilă cu planurile pentru un nou pod între districtul istoric de sud al oraşului şi cartierul Noord, în centrul proiectelor recente de dezvoltare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *