Angajații CFR amenință cu greva generală în plin sezon estival: “Sunt proteste pentru supraviețuire”
Președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim, a declarat sâmbătă seara că angajații CFR pot intra în grevă generală începând cu 1 iulie, în plin sezon estival, în semn de protest față de nivelul de salarizare.
“De la 1 iulie angajații CFR pot începe greva generală în sezon estival. Sunt proteste pentru supraviețuire, avem salarii mizere, avem salarii de necalificați”, a declarat liderul sindical.
El a menționat că un mecanic de locomotivă debutant are salariul minim pe economie, la fel și un inginer.
Până să se ajungă la greva generală la CFR, feroviarii vor ieși mai întâi în stradă, mitingurile de protest fiind programate pentru săptămâna viitoare.
Angajații din învățământ se află deja în grevă generală, solicitând majorarea salariilor cu 25%, iar angajații din sănătate se pregătesc și ei de proteste.