ANPC a descoperit diferenţe în compoziţia unor produse Fanta vândute în diverse state europene – concentraţia de suc de portocale variază între sub 5% şi 20% / Dacă va fi dovedit dublul standard, amenda e de până la 4% din cifra de afaceri
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) anunţă, joi seară, că a descoperit diferenţe în compoziţia mai multor produse Fanta vândute în diverse state europene, menţionând că, dacă a fost încălcată legislaţia şi va fi dovedit dublul standard, atunci compania producătoare riscă o amendă de până la 4% din cifra de afaceri.
ANPC a transmis, joi, printr-un comunicat de presă, că, în urmă cu 5 luni, a transmis o alertă, în cadrul sistemul Internal Market Information al Comisiei Europene, solicitând verificarea, în statele membre ale Uniunii Europene, a etichetelor produselor Fanta Portocale, Fanta Portocale Zero Zahăr şi Fanta Lămâie.
“Drept urmare, pe 12 ianuarie 2023, ţara noastră a solicitat iniţierea unei acţiuni coordonate de către România, la nivelul UE, de verificare comună, împreună cu Autorităţile competente din alte state membre, care au atribuţii de identificare a presupusei încălcări, pe scară largă a prevederilor Directivei nr. 2161/2019. Acest iniţiativă reprezintă, practic, un pionierat în depistarea şi combaterea, ca practică comercială incorectă, a calităţii diferenţiate – aşa-numitul «dublu standard» pentru cele 3 produse consumate, în cantitate mare, de către cetăţenii europeni”, a transmis ANPC.
Sursa citată menţionează că, în cazul în care se va stabili că a avut loc încălcarea legislaţiei la nivel trasfrontalier, se va proceda la sancţionarea dublului standard, conform prevederilor legale în vigoare, cu amendă contravenţională în cuantum de până la 4 % din cifra de afaceri a companiei producătoare şi distribuitoare, ceea ce, doar în cazul României, s-ar putea ridica la peste 20 milioane de euro.
Preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a transmis că nu va accepta ca românii să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua.
“În primul meu mandat de preşedinte al Autorităţii, în anul 2019, am invitat reprezentanţii instituţiilor similare din toate statele europene, pentru a le arăta că dublul standard există.
Am fost singura ţară ce a putut pune pe masă produse ale unor mărci celebre, cu reţete diferite, având eticheta identică. Atunci am folosit pentru prima dată expresia «Nu suntem pelicanii Europei!». Unul dintre produsele date ca exemplu atunci, este cel de astăzi. Ni se transmitea, la acel moment, că există studii care arată că românilor nu le plac la fel de mult portocalele ca altor cetăţeni europeni. La începutul celui de-al doilea mandate de preşedinte, am subliniat faptul că, pe lângă ordinea necesară în ţară, voi lupta să nu fim trataţi ca cetăţeni de mâna a doua în Europa. La întâlnirea la care am participat anul trecut, la Praga, am vorbit celor prezenţi, reprezentanţi ai protecţiei consumatorilor în ţările lor, că ne trebuie o bază de date cu etichetele tuturor produselor aflate la vânzare în Europa. Am reuşit să conving pe unii dintre participanţi de necesitatea acestui demers, aşa cum încerc să o fac şi astăzi, la nivelul Parlamentului ţării noastre. Transmit un mesaj ferm tuturor producătorilor, distribuitorilor şi comercianţilor care au la vânzare produse în mai multe ţări europene: Suntem toţi egali, avem aceleaşi drepturi şi trebuie să fim respectaţi la fel! Vom continua acţiunile, până ne vom face înţeleşi. Indiferent de numele şi mărimea operatorului economic, ANPC şi eu personal vom face tot ceea ce ne stă în putinţă pentru ca drepturile Dvs., în calitate de cetăţeni europeni, să fie respectate!”, a afirmat Horia Constantinescu.
În cursul analizelor etichetelor acestor produse comercializate pe teritoriul UE, în cazul produsului Fanta Portocale cu zahăr sau cu zahăr/îndulcitori, conţinutul de suc de portocale este următorul:
- sub 5 %, în 3 state membre,
- 5%, în 13 state membre,
- 6 %, în 4 state membre,
- 8 %, în 3 state membre,
- 12 %, în 2 state membre,
- 20 %, în 2 state membre.
România se află în lista celor 13 state cu conţinut de portocale de 5%.
În cazul produsului Fanta Portocale Zero Zahăr (cu îndulcitori) conţinutul de suc de portocale diferă astfel:
- 3%, în 10 state membre,
- 4%, în 5 state membre,
- 7%, în 2 state membre,
- 8 %, într-un stat membru,
- 12 %, într-un stat membru.
România se află în lista celor 10 state membre cu conţinut de portocale de 3%.
În cazul produsului Fanta Lămâie (cu îndulcitori), acesta are conţinutul de suc de lămâie diferit, astfel:
- 1 %, în 3 state membre
- 3%, în 5 state membre
- 6%, în 4 state membre
- 12 %, într-un stat membru.
În acest caz, România e pe lista celor 5 state membre cu conţinut de lămâie de 3%.
“De asemenea, au fost înregistrate diferenţe semnificative privind utilizarea sau nu, la aceste 3 produse, a anumitor aditivi cu proprietate de colorare şi utilizarea diferenţiată de ingrediente, faţă de formula generală. Există diferenţe şi în ceea ce priveşte variantele de îndulcire, în cazul produselor din gama Fanta Portocale, la nivelul UE, şi anume:
- conţinut exclusiv de zahăr, la 5 state membre
- amestec de zaharuri şi îndulcitori, la 15 state membre
- utlizarea siropului de fructoză-glucoză, la 2 state membre
- utilizarea amestecului de zahăr şi a siropului de fructoză-glucoză, într-un stat membru
- utilizarea siropului de fructoză-glucoză şi a îndulcitorilor, în 4 state membre”, a mai precizat ANPC.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a mai menţionat că, tot din analizarea etichetelor de pe produsele din gama Fanta Portocale, a rezultat că se utilizează diferenţiat, ingrediente cu rol de colorare, la nivel comunitar, după cum urmează: concentratul de morcovi, în 2 state membre; coloranţi, într-un stat membru; caroten, în 24 de state membre.