Apariţie inedită. Un turist echipat pelerină şi joben voia să ajungă la Vârful Omu
Un bărbat acoperit cu mantie, echipat cu un troler, joben şi o umbrelă a încercat, de Ziua Sfinxului, să ajungă la Vârful Omu.
„Un turist echipat „foarte bine” intenţiona să ajungă la Vf. Omu”, anunţă salvamontiştii.
„Spre dezamăgirea lui, a dat peste noi care, obligaţi să-i stricăm planurile, l-am oprit din elanul lui şi l-am îndrumat către telecabină. Se pare că Sfinx-ul de ziua lui, atrage o „paletă foarte largă” de turişti. Să mai zică cineva că nu avem o meserie riscantă”, au postat salvamontiştii.
„Ăştia care pleacă la munte îmbrăcaţi ca la piaţă, ar trebui lăsaţi acolo”, „Dracula în vacanţă”, „Dragul de el, a rămas pe aici de la Halloween” sau „Ce amendă îşi merită ăsta!” sunt doar câteva dintre comentarii.