ASF retrage proiectul de plafonare a RCA după ce brokerii și asigurătorii s-au opus
ASF a retras vineri de pe ordinea de zi a Guvernului proiectul de plafonare a tarifelor RCA, argumentând că-l va reface după discuții cu jucătorii din piață.
Proiectul a fost o fost retras de pe ordinea de zi a ședinței de Guvern pentru a se realiza o nouă evaluare, iar când va fi gata proiectul va fi refăcut și reintrodus pe circuitul de avizare, a declarat vineri Daniel Apostol, purtătorul de cuvânt al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF).
Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări (UNSICAR) și Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare – Reasigurare (PRBAR) se opun proiectului de HG privind stabilirea tarifelor de primă maxime pentru polițele RCA, principalul motiv fiind impactul negativ major pe care viitorul act normativ îl va avea asupra distribuției de asigurări, a consumatorilor și, totodată, asupra tuturor participanților la traficul rutier.
Membrii celor două asociații profesionale consideră că orice formă de îngrădire a concurenței, chiar și limitată în timp, nu poate decât să adâncească situația dificilă în care se află piața de asigurări RCA. Acest aspect este cu atât mai mult valabil în cazul acestui proiect care propune plafonarea comisioanelor de distribuție, prevedere care ignoră aspecte esențiale legate de prevederi legislative deja existente și omite să evalueze impactul asupra pieței de intermediere de asigurări și asupra consumatorilor.
Varianta actuală a proiectului de act normativ riscă să determine un blocaj cvasi-total în piața de asigurări RCA, fie prin limitarea vânzării de polițe RCA de către societățile de asigurare, fie prin retragerea unor jucători de pe piața RCA (așa cum s-a întâmplat cu UNIQA Asigurări după falimentul City Insurance), fie printr-o combinație a celor două ipoteze.
Efectul major pe care acest blocaj îl va avea asupra distribuitorilor de asigurări va fi reducerea drastică a numărului de intermediari care vor mai rezista pe piață în aceste condiții. În acest fel, efectul final va fi reducerea numărului vehiculelor asigurate în trafic.
Practic, proiectul de HG va avea exact efectul invers față de scopul fundamental al legislației RCA la nivel european, și anume: în loc să protejeze participanții la trafic, păgubiți sau victime fără vină ale unor accidente rutiere, va oferi doar deținătorilor de autovehicule un avantaj financiar minimal și pe termen foarte scurt, respectiv deținerea unei polițe RCA mai ieftine.
De-a lungul ultimilor 10 ani, piața asigurărilor RCA s-a confruntat cu diverse dezechilibre și tensiuni, principalele probleme fiind legate de calitatea procesului de constatare, evaluare și plată a despăgubirilor, precum și eventuale abuzuri ale unora dintre actorii implicați, reclamate de alți jucători din piață.
În mijlocul acestor disfuncționalități s-a aflat în permanență persoana păgubită, asupra căreia s-au manifestat majoritatea consecințelor negative ale acestor probleme de funcționare ale pieței, iar actualul proiect nu va face decât să accentueze consecințele negative asupra păgubiților.
Membrii celor două asociații profesionale apreciază că în nota de fundamentare a proiectului de HG nu se regăsesc criteriile în baza cărora s-a decis plafonarea prin raportare la data de 1 martie 2022, și nu la o altă dată, respectiv criteriile în baza cărora s-a stabilit procentul comisioanelor de distribuție la maxim 8%.
Prin urmare, plafoanele propuse sunt arbitrare, fiind stabilite fără o analiză serioasă a costurilor suportate distribuitorii de asigurări, a impactului inflației anuale de peste 15% asupra acestor costuri și a profitabilității, respectiv a marjei de profit reale a distribuitorilor.
Apreciem că majoritatea distribuitorilor nu vor putea absorbi acest șoc și vor risca, din primele estimări, reducerea cu peste 40% a numărului de angajați sau parteneri implicați direct în activitatea de intermediere de asigurări, prin falimentul acestora sau prin renunțarea la desfășurarea acestei activități.
În situația reducerii numărului intermediarilor în asigurări, polițele gestionate anterior de intermediarii care au ieșit din piață vor trebui emise direct de societățile de asigurări, care nu pot crea capacitatea operațională necesară într-un interval scurt de timp. Astfel, circa 350.000-500.000 de clienți în fiecare lună vor întâmpina reale probleme în a-și încheia o poliță RCA, cu toate efectele de rigoare.
Scăderea dramatică a numărului de distribuitori va întârzia intrarea unor noi firme de asigurări pe piața RCA, întrucât, în absența distribuției independente, investiția unui nou jucător în dezvoltarea unei rețele de distribuție va fi și mai costisitoare, dar și mai riscantă în același timp, iar menținerea unui număr scăzut de asigurători pe piața RCA va perpetua tensiunile actuale din piața de profil.
Reducerea masivă a distribuției independente va afecta semnificativ și interesele consumatorilor de asigurări pe termen mediu și lung, mai ales în orașele și localitățile cu o populație sub 30.000 locuitori, prin restrângerea accesului la asigurări și la consultanța care însoțește produsele complexe.
Deloc neglijabil este și faptul că aceste zone acoperă peste 50% din populația României și sunt, de regulă, și cele în care accesul la soluțiile de achiziție online este dintre cele mai reduse, distribuția door-to-door fiind singura posibilitate a acestora de a avea acces la produse de asigurare.
Precizăm că prezența directă a companiilor de asigurări în aceste localități din România s-a restrâns permanent în ultimul deceniu, iar nivelul redus al activității economice și puterea redusă de cumpărare va face ca investițiile în distribuția directă în aceste zone să fie extrem de puțin probabile. Aceiași consumatori sunt și cei mai puțin pregătiți să acceseze soluții de achiziție pe canale pur digitale și au nevoie stringentă de prezența distribuției independente de asigurări.
În acest context, UNSICAR și PRBAR solicită retragerea acestui proiect si inițierea unui dialog cu toți actorii pieței (consumatori, asigurători, distribuitori de asigurări, prestatori de servicii) în cadrul căruia să fie expuse punctele de vedere de către toate părțile implicate și, împreună, să identificăm soluții constructive, în beneficiul și pe termen mediu și lung al consumatorilor de asigurări și al păgubiților, precum și al tuturor participanților la această piață.