HOTLocalSocial

Autobuzele etajate au fost reintroduse la Constanța pentru acest sezon estival. Peste 100 de obiective turistice vor putea fi văzute în acest circuit.

Autobuzele etajate au fost reintroduse pentru acest sezon estival, iar turişti pot vedea peste 100 de obiective din Constanţa şi din Mamaia în acest circuit.

CT BUS a anunţat că linia turistică CiTy Tour si-a reluat activitatea de sâmbătă şi va fi deservită de patru autobuze etajate. Acestea vor circula între orele 10 – 18 (ora 18:00 – ultima plecare din cap de linie Gară CFR), cu o frecvenţă de 30 de minute.

Costul unei călătorii este de 6 lei, iar un bilet „hop-on / hop off” costă 10 lei. Biletele pot fi achiziţionate în mijlocul de transport sau prin aplicaţia 24Pay.

CT BUS a menţionat că circuitul CITY Tour cuprinde peste 100 de obiective turistice importante din oraşul Constanţa şi din staţiunea Mamaia, printre care Gara Maritimă, „Cuibul Reginei”, Muzeul de Istorie şi Arheologie, „Edificiul Roman cu mozaic”, Moscheea „Carol I”, Cazinoul, Acvariul, Farul Genovez, Portul turistic Tomis, Delfinariul, Satul de Vacanţă, Cazinoul din Mamaia, etc.

De asemenea, CT BUS a mai anunţat că din data de 19 iuine vor fi reintroduse traseele de noapte N102, N100M, N2-43 şi N5-40, cu o frecvenţă de 30 de minute, urmând ca primele curse să plece din cap de linie la ora 23.30.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *