Autorităţile vor să scape de caii sălbatici din Delta Dunării pe motiv că distrug ecosistemul şi ar putea răspândi boli

După ce au fost identificați mai mulți cai bolnavi în județul Tulcea, dar și pe motiv că aceștia ar distruge ecosistemul, autoritățile vor să ia măsuri radicale.

Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea (DSVSA) împreună cu Prefectura, dar şi cu Guvernatorul Deltei vor să microcipeze caii şi să-i dea celor care pretind că sunt proprietarii lor, iar cei care sunt nerevendicaţi, să-i dea primăriilor.

“Legislaţia este clară şi spune că fiecare proprietar trebuie să-şi identifice animalul. Aici probabil ar trebui să fim mai fermi, toate autorităţile statului, şi să se facă o catagrafie a populaţiei de cai şi, în momentul în care ei sunt revendicaţi, să fie microcipaţi, iar cei care nu sunt revendicaţi, să şi-i asume autorităţile publice locale, Administraţia Deltei, poate o organizaţie neguvernamentală sau Consiliul Judeţean”, a declarat pentru Agerpres directorul DSVSA Tulcea, Mitică Tuchilă.

Chiar Guvernatorul Deltei susţine demersul, motivând că ecvinele ar distruge ecosistemul. Pe de o parte, ei nu fac parte din lista patrimoniului nostru natural cu care suntem înscrişi în UNESCO «Omul şi Biosfera» şi pe de altă parte aduc prejudicii în zonele strict protejate, unor specii de floră, conform lui Gabriel Marinov, guvernatorul Administraţiei Rezervaţiei Biosfera Delta Dunării.

Reprezentaţii Grupului de Iniţiativă “S.O.S. Caii Deltei”, cei care au semnalat în repetate rânduri atunci când caii din Deltă erau cât pe ce să ajungă în abatoare pentru a fi valorificaţi, spun că la mijloc sunt interese financiare ascunse.

“Sunt oripilată că îndrăznesc din nou. Au mai încercat să facă lucrul acesta în 2011 când la fel au venit cu anemia infecţioasă, dar nu le-a ieşit de data aceea. Nu au dreptate. Caii din Deltă sunt cai liberi care trăiesc acolo de zeci de ani. Dacă nu au distrus Delta până acum, nu o vor face nici de acum încolo. Sunt mândria Deltei, sunt emblema Deltei, sunt unul dintre motivele întemeiate pentru care turiştii vin în Deltă, iar ceea ce vor să facă acum autorităţile nu este decât o afacere, o mânărie în care sunt implicate atât persoane fizice din zonă, cât şi reprezentanţi ai autorităţilor locale, prin care încearcă să vândă aceşti cai, să obţină un profit. În Deltă trăiesc şi sute de vaci, dar despre acestea nu s-a pus problema că ar face rău. De ce ar face caii rău şi vacile nu? Sunt şi oi care păşunează în Deltă. Avem zone de păşunat în Delta Dunării. Cum să spunem că distrug caii Delta, dar celelalte animale nu o fac?”, a declarat Rodica Crăciunescu de la Grupul de Iniţiativă Civică “S.O.S. Caii Deltei”.

Potrivit estimărilor neoficiale ale autorităţilor, în prezent, în Delta Dunării trăiesc peste 2.000 de cai sălbăticiţi. Sunt cai care au ajuns să trăiască astăzi în libertate, după ce strămoşii lor, în urmă cu zeci de ani, au fost lăsaţi de izbelişte, fie de localnici, fie în urma desfiinţării fermelor din perioada comunistă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *