Banii pentru reforma pensiilor speciale. Ce sumă cu șase zerouri e alocată prin PNRR
Adoptarea proiectului privind pensiile speciale, precum și îndeplinirea a altor patru jaloane dintr-o reformă mai amplă, ar duce la primirea de către România a sumei de patru milioane de euro.
“Îndeplinirea țintei/jalonului privind pensiile speciale prezintă importanță în ceea ce privește depunerea cererii de plată nr. 3. Pentru implementarea reformei nr. 6 – reforma sistemului public de pensii – este alocată o sumă de 4 milioane de euro”, arată un comunicat al Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene.
Reforma numărul 6, indicată de MIPE, are mai multe componente. Mai exact, sunt cinci jaloane de îndeplinit:
i) Asistență tehnică contractuală furnizată de o entitate care va fi selectată în conformitate cu legislația națională privind achizițiile publice; ii) Intrarea în vigoare a unui ordin al ministrului prin care se instituie un comitet de monitorizare însărcinat cu revizuirea, cu sprijinul furnizorului de asistență tehnică, a sistemului de pensii și a intervențiilor la nivel de politici în sistemul de pensii; iii) Intrarea în vigoare a modificărilor aduse cadrului de reglementare pentru a se asigura sustenabilitatea pensiilor din cadrul pilonului 2; iv) Intrarea în vigoare a noii legi privind sistemul de pensii, care înlocuiește dispozițiile Legii nr. 127/2019; v) Intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Primele trei componente sunt deja îndeplinite. A patra componentă ar trebui să fie gata, conform calendarului asumat în 2021, în ceea ce privește PNRR, până la 31 martie 2023. Însă discuțiile nici măcar nu au demarat, atât la nivel de Coaliție, cât și la nivel de actori sociali.
Nu în ultimul rând, componenta cinci este deja celebră reformă a pensiilor speciale, încă blocată în Parlament, la comisiile de specialitate din Senat, pentru că Puterea trebuie să se decidă cum să ajusteze cheltuielile cu pensiile speciale, iar în același timp proiectul să treacă de CCR. Cum a precizat și MIPE, proiectul de lege face parte din cererea de plată numărul trei. “Suma totală ce va fi solicitată prin cererea de plată nr. 3 este de 3.143.130.162 euro”, este o altă precizare a MIPE.
“Aveam acest termen până la sfârșitul anului trecut (pentru legea pensiilor speciale-n.r.), dar așa cum domnul prim-ministru a dispus în ședința de Guvern de ieri, pentru cererea de plată numărul 3, termenul de depunere a ei este sfârșitul semestrului I al anului 2023. Deci în consecință, până la acest termen, România trebuie să rezolve problema și să adopte legea privind pensiile speciale, dar și alte două jaloane relevante, cum ar fi guvernanța corporațiilor de stat sau chiar trecerea în conservare a grupurilor energetice de la Rovinari și Turceni”, a declarat ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene într-o intervenție la Radio France International.
Marcel Boloș s-a declarat optimist că până la finalul lunii iunie proiectul de lege să fie adoptat: “Cred eu că există timp suficient pentru ca forma finală a legii să fie în acord cu conținutul jalonului, respectiv să avem îndeplinite cerințele privind sustenabilitatea și contributivitatea, pentru că acestea sunt cerințe de bază a acestui proiect de lege”.
Următoarea discuție din Parlament ar trebui să aibă loc săptămâna viitoare.