HOTLocalSocial

Cadavrul unui bărbat, cu traumatism cranian grav, găsit pe marginea drumului, între Agigea şi Eforie

Cadavrul unui bărbat, cu traumatism cranian grav, a fost găsit, sâmbătă, pe marginea DN 39, între Agigea şi Eforie, judeţul Constanţa. Poliţiştii au deschis o anchetă pentru indetificarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor decesului.

„La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 05.30, poliţişti din cadrul Serviciului de Siguranţă Rutieră au fost sesizaţi cu privire la faptul că în apropierea D.N. 39, între localităţile Agigea şi Eforie, a fost găsit cadavrul unui bărbat.Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că cele sesizate se confirmă”, a transmis, sâmbătă, IPJ Constanţa.

Sursa citată a precizat că au fost demarate cercetările pentru identificarea bărbatului şi stabilirea împrejurărilor în care acesta a decedat.

„În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă”, a mai transmis sursa citată.

Reprezentanţii Serviciului Judeţean de Ambulanţă Constanţa au precizat că bărbatul a fost găsit pe marginea drumului cu un traumatism cranian grav, decesul fiind pronunţat de medicul de pe ambulanţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *