86 de milioane de lei pentru dezvoltarea Portului Constanța
Un contract de peste 86 de milioane de lei a fost semnat pentru dezvoltarea Portului Constanța. Acesta prevede instalarea tehnologiei
Citește mai multUn contract de peste 86 de milioane de lei a fost semnat pentru dezvoltarea Portului Constanța. Acesta prevede instalarea tehnologiei
Citește mai multUn accident rutier s-a produs într-un sens giratoriu din Constanța, când un tir încărcat cu 100 de porci s-a răsturnat.
Citește mai multŞeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) şi fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, şi-a
Citește mai mult„Astăzi, 17 martie 2025, continui, alături de colegii mei din AUR, greva parlamentară începută pe 12 martie. Nu putem asista
Citește mai multMinisterul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei anunţă că a fost convocată comisia pentru închiderea recepţiei la terminarea lucrărilor la Cazinoul
Citește mai multMeteorologii anunţă că, începând de duminică şi până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării vor fi ploi,
Citește mai multLucrările de reparații de pe A1 și A2, de vineri, vor duce la trafic îngreunat, informează centrul Infotrafic din IGPR.
Citește mai multBanca Europeană de Investiţii (BEI) anunţă că angajează până la 30 de milioane de euro pentru un al doilea parc
Citește mai multCinci elevi şi un cadru didactic de la o şcoală din localitatea constănţeană Cuza Vodă au fost transportaţi la spital
Citește mai multRomânia se află sub incidența unor coduri de avertizare meteorologică galben și portocaliu pentru următoarele zile, cu fenomene extreme ce
Citește mai mult