Ce este „patriotismul economic” prin care vrea șeful PSD să modernizeze România
Patriotismul economic (de care vorbea Marcel Ciolacu ca viitoare strategie în programul de guvernare) este format dintr-un set de politici care să susțină economiile naționale în contextul piețelor mondiale. Aparent nu sună rău, dar lucrurile trebuie tratate cu atenție, spun cercetătorii de la Elcano Royale Institute.
Patriotismul economic poate fi văzut și sub forma includerii unor taxe sau restricții privind circulația forței de muncă, a mărfurilor și a capitalului. De asemenea, țările pot sprijini anumite industrii pentru a ajuta la creșterea și dezvoltarea lor.
Franța a aplicat politici de patriotism economic prin protejarea industriilor culturale, precum filmul și televiziunea, prin subvenționarea acestora.
China, la fel, prin planul „Made in China 2025”, care își propune să se transforme în lider al industriilor de înaltă tehnologie și să reducă dependența de tehnologia străină.
India a avut o perioadă de politici de patriotism economic prin campania „Make in India”, care are ca scop promovarea producției interne și atragerea investițiilor străine.
Japonia a aplicat politici de patriotism economic prin programul „Abenomics”, care sprijinea investițiile interne care să ducă la creșterea exporturilor.
Germania a aplicat și ea politici de patriotism economic prin inițiativa „Industria 4.0”, care are ca scop promovarea digitalizării producției și creșterea competitivității.
Recepția patriotismului economic de către comunitatea internațională a fost mixtă. Unele țări au îmbrățișat patriotismul economic ca o modalitate de a-și proteja industriile interne și de a promova interesele naționale, în timp ce altele îl consideră o formă de protecționism care poate dăuna comerțului și cooperării internaționale.
Unii critici susțin că patriotismul economic riscă uneori să ducă la războaie comerciale și poate de asemenea submina economia globală.
Uniunea Europeană și-a exprimat îngrijorarea cu privire la politicile de patriotism economic, cum ar fi protecția de către Franța a industriilor sale culturale și a cerut o mai mare cooperare și coordonare între statele membre.
