Cinci autoturisme şi două microbuze, blocate în zăpadă de 80 de centimetri. Intervin pompierii şi jandarmii
Autorităţile din Vaslui, intervin, miercuri seară, pentru deblocarea mai multor vehicule, cu cel puţin zece persoane, care au rămas blocate în zăpadă.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu forţe şi mijloace specifice pentru salvarea unor persoane blocate în zăpadă, în localitatea Protopopeşti, comuna Tăcuta. În sprijinul pompierilor militari intervine şi un echipaj de jandarmi vasluieni”, a transmis, miercuri seară, ISU Vaslui.
Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, în zăpada care măsoară aproximativ 80 centimetri, sunt blocate cinci autoturisme şi două microbuze, în autovehicule aflându-se cel puţin zece persoane.
„Detaşamentul de pompieri Vaslui intervine cu o autospecială pentru transport victime multiple şi o şenilată. Salvatorii înaintează extrem de greu prin zăpadă”, a mai precizat sursa citată.