Comisia Europeană pornește o revoluție în Europa: se schimbă radical situația pentru românii din diaspora
Comisia Europeană a propus miercuri o serie de măsuri pentru a facilita accesul transfrontalier la serviciile de securitate socială, prin accelerarea digitalizării în statele membre, transmite Reuters. O astfel de măsură va ajuta mult românii aflați în străinătate care apelează la servicii sociale sau medicale din țara în care au călătorit sau în care muncesc.
Comisia a spus că în 2021, 16 milioane de persoane din UE, Spaţiul Economic European (SEE), Asociaţia Europeană de Liber Schimb (AELS) şi Elveţia locuiau sau lucrau în afara propriei zone.
Pentru mulţi cetăţeni ai UE, obţinerea accesului la servicii medicale sau sociale din alte state membre şi rambursarea cheltuielilor pentru acestea, odată reveniţi acasă, poate fi complicată şi necesită multă răbdare şi documente.
Comisia a declarat că solicită statelor membre ale UE să accelereze punerea în aplicare a Schimbului electronic de informaţii de securitate socială (EESSI), astfel încât acesta să fie pe deplin operaţional în toată Europa până la sfârşitul anului 2024.
“EESSI digitalizează schimburile dintre instituţiile naţionale de securitate socială, pentru a se îndepărta de procedurile pe hârtie, consumatoare de timp şi greoaie”, se arată în comunicatul Comisiei.
De asemenea, doreşte ca statele membre să ofere mai multe proceduri de coordonare a securităţii sociale complet online, pentru a facilita mutarea şi munca în străinătate şi pentru a se asigura că au acces rapid la beneficiile lor eligibile.
Comisia a declarat că va oferi statelor membre sprijin tehnic şi financiar şi a cerut Parlamentului European şi Consiliului să îi aprobe planul.