Compania Tarom, victima unui atac de tip ransomware
Tarom a anunțat că luni a avut loc un atac de tip ransomware asupra companiei. Mai multe fișiere au fost afectate, dar cursele au fost operate conform planului de zbor.
Potrivit unui comunicat al companiei, luni a avut loc un incident de securitate izolat, în urma căruia au fost afectate mai multe fișiere de către un virus de tip ransomware.
Reprezentanții Tarom precizează că toate cursele au fost operate conform planului de zbor, iar din cauza acestui incident nu au fost afectate operațiunile de zbor sau sistemul de rezervări al companiei.
“În prezent, ne aflăm în permanentă legătură cu autoritățile care gestionează astfel de incidente și depunem toate eforturile necesare pentru identificarea cauzelor producerii acestui eveniment”, a transmis compania.