Cum vrea Dacia să ocolească creșterea de prețuri adusă de normele de poluare Euro 7

Responsabilii Dacia au planuri mari în perioada următoare și pregătesc cel puţin patru noi modele după anul 2024, iar primul dintre acestea va fi viitorul Duster III.

“Miza este să creştem în Europa în clasa compactă. Dacă acum un SUV compact poate fi cumpărat cu 25-30.000 de euro, după Euro 7 va putea fi cumpărat cu 30.000 – 40.000 de euro şi de aceea avem aşteptări mari de la Bigster din 2025. Viitorul Duster va veni în 2024. Am mers spre clasa A cu Spring, iar mai departe vom veni cu două noi modele compacte, dar nu dăm mai multe detalii acum”, a declarat recent Xavier Martinet, director marketing, vânzări & operaţiuni la Dacia.

Oficialul a mai explicat și că obligativitatea normelor Euro 7, noile sisteme de creştere a siguranţei necesare pentru a obţine punctajul maxim de 5 stele la testele EuroNCAP, vor duce la o creştere accelerată a preţurilor după 2025, însă Dacia va veni cu noi modele care să se apropie de valorile actuale.

Concret, conform unor surse citate de idevice.ro, Duster III va fi lansat înainte că standardul Euro 7 să devină obligatoriu pentru automobile, iar decizia de a lansa mașină cu Euro 6 este una care va permite păstrarea prețului la o valoare decentă, asta în timp ce mașinile lansate cu noul standard vor fi mai scumpe. Conform oficialilor, Duster III ar fi putut costă cu minim 5.000 de euro mai mult în cazul în care ar fi fost lansată cu standardul Euro 7 pentru motor. O strategie similară va fi utilizată de Dacia și în cazul viitorului SUV Bigster el fiind de asemenea pregătit de lansare înainte că noul standard de poluare să devină obligatoriu pentru automobile.

Directorul de marketing, vânzări & operaţiuni de la Dacia a mai declarat că în acest an sunt posibile unele majorări de prețuri. “În 2022 preţurile automobilelor au crescut. Au crescut şi la Dacia din cauza scumpirii materiilor prime, energiei sau transporturilor. În 2023 de asemenea aceste scumpiri vor depinde de contextul macro­economic, dar ne aşteptăm ca scumpirile să încetinească faţă de cele din 2022“, a spus Xavier Martinet.

De altfel, conform unei analize largus.fr, prețurile modelelor Dacia au crescut anul trecut față de 2020 cu procente de cel puțin 12 la sută, dar care depășesc uneori 22 la sută. Sandero, unul dintre modelele de succes ale mărcii, are un preț care a crescut cu până la 3.060 de euro în acest interval, de exemplu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *