D-ale capitalismului: România exportă cartofi şi îi importă congelaţi. 2.000 de camioane şi 16 milioane euro sunt cifrele

România a importat 46.000 de tone de cartofi congelaţi, în valoare de 16 milioane de euro, arată datele Eurostat, biroul european de statistică.

Practic, 2.000 de camioane au transportat cartofi congelaţi semipreparaţi pe plan local, pentru că au devenit un aliment tot mai des întâlnit în bucătăriile multor restaurante, căci se prepară rapid.

Însă, la nivel naţional, deşi România este unul dintre cei mai mari zece producători de cartofi proaspeţi din UE, nu există nicio unitate care să spele, să cureţe, să taie, să congeleze şi să ambaleze cartofii. Astfel, consumul intern este bazat în totalitate pe importuri, iar cele mai mari cantităţi de cartofi congelaţi semipreparaţi vin din ţările vestice.

“Produsele la care avem deficit sunt extrem de diverse, de la alimente precum cartofi congelaţi la băuturi alcoolice şi mâncare pentru animale, care ar putea fi produse aici. (…) De exemplu, România are importuri mari de cartofi congelaţi şi nu produce nicăieri în ţară acest lucru, deşi există producători mari de cartofi în Covasna şi Harghita”, a spus Tănase Stamule, decanul Facultăţii de administrarea afacerilor cu predare în limbi străine (FABIZ).

Cel mai mare exportator pentru România de cartofi congelaţi semipreparaţi este Franţa, care a trimis în 2021 o cantitate de aproape 16.000 de tone, în valoare de 3 milioane de euro, arată datele Eurostat. Pe următoarele poziţii se află Germania (aproape 7.500 de tone) şi Belgia (6.600 de tone), conform aceleaşi surse.

“Noi producem cartofi, dar nu avem posibilitatea să-i şi curăţăm, congelăm şi ambalăm, deşi cerere există. Însă, de anul trecut am început să avem cereri mari din România pentru cartofi proaspeţi şi am mai exportat doar un camion de cartofi”, a afirmat Benedek Kovacs, preşedintele cooperativei agricole Drumul Cartofului.

Un mare producător de cartofi din România spune că din estimările sale, consumul anual de cartofi congelaţi din România este de 3-3,5 kg/cap de locuitor, departe de cifrele din vestul Europei, care indică un consum de 15 kg/cap de locuitor, însă subliniază că în România piaţa creşte mai repede şi are mult potenţial de dezvoltare. “Acum există o iniţiativă pentru a face în România cartofi congelaţi, pentru că noi exportam cartofii către anumite ţări, iar ele îi spălau, îi tăiau, îi congelau, în ambalau şi îi trimiteau înapoi în România. Se pierdea foarte multă valoare adăugată”, a precizat Tănase Stamule.

Mai exact, importurile României de cartofi în stare proaspătă sau refrigerată sar de 50 de milioane de euro într-un an, conform datelor de la INS. Astfel, decanul FABIZ crede că se poate creşte masiv producţia din România atât în această categorie, cât şi în altele, “cu puţină voinţă şi sprijin din partea statului şi a retailerilor”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *