Dacia cucerește Europa. Are două modele în top 10 cele mai vândute mașini de pe continent
Constructorul de la Mioveni are în Sandero a doua cea mai vândută mașină din Europa, iar Dacia Duster ocupă locul 8.
În primul trimestru al acestui an, marca Dacia a reușit să dea lovitura pe o piață destul de dificilă cum este cea europeană și reușește să-și plaseze mai multe modele în topurile vânzărilor.
Concret, conform raportul JATO Dynamics cu privire la înmatriculările de autoturisme noi pe piața europeană în primul trimestru al anului 2023, marca Dacia s-a aflat pe un loc zece al vânzărilor cu 145.500 de unități livrate către clienți într-un clasament deschis de Volkswagen (332.723 de unități). De precizat că în acest Top 10 al mărcilor, Dacia are cea mai mare creștere a vânzărilor comparativ cu același interval al anului trecut, de 42%.
Conform propriilor raportări, la nivel european, cota de piață a mărcii (în segmentul vehiculelor de persoane) a crescut cu 0,8%, ajungând la 4,6%. Astfel, Dacia înregistrează cea mai puternică ascensiune a cotei de piață din rândul celor 30 de mărci incluse în clasamentul Asociației Constructorilor Europeni de Automobile.
La vânzările pe modele, constructorul de la Mioveni stă chiar mai bine decât în „clasamentul general”. Astfel, în topul celor mai vândute modele care este deschis de un model complet electric, Tesla Model Y (71.683 unități livrate), se află Dacia Sandero, model înmatriculat în 60.202 exemplare, în fața lui Volkswagen T-Roc, care a fost livrat în de 54.960 de unități. Un Top 10 al celor mai vândute pe modele din Europa este completat de urmează Peugeot 208, Opel Corsa, Toyota Yaris Cross, Fiat 500, Dacia Duster (locul 8 – 45.310 de unități), Renault Clio și Volkswagen Golf. Un alt model produs în România, Ford Puma, se află pe un loc 20 în topul vânzărilor la nivel european, după ce a livrat 34.658 de unități.
Într-un clasament al mașinilor complet electrice, pe primul loc se află, evident, Tesla Model Y, care a fost achiziționat de 71.683 de europeni, urmat la mare distanță de Tesla Model 3 (19.691 de unități) și Volkswagen ID.3 (17.316 unități). Clasamentul „electricelor” este completat de Volkswagen ID.4, Dacia Spring (locul 5 – 14.066 unități), Volvo XC40, Fiat 500 Electric, Peugeot e-208, MG 4 și Renault Megane E-Tech.
Felipe Munoz, analist global la JATO Dynamics, a comentat prezența pe primul loc al clasamentului vânzărilor pe modele a SUV-ului Tesla: „Creșterea producției, alături de mai puține probleme legate de lanțul de aprovizionare, a permis Tesla să livreze clienților vehicule într-un ritm susținut. Modelul Y va fi probabil printre cel mai bine vândute 5 produse din Europa la sfârșitul acestui an”, spune expetul.
Cu toate acestea, succesul modelului Y a canibalizat modelul 3, care a înregistrat mai puține înmatriculări – în scădere cu 42% în martie și cu 40% în timpul primului trimestru din 2023 față de intervalele similare ale anului trecut. „Având în vedere popularitatea SUV-urilor, nu este deloc surprinzător faptul că Modelul Y a crescut în cerere, în comparație cu echivalentul său sedan”, a precizat Felipe Munoz.
În România, topul celor mai vândute 5 vehicule de persoane în primul trimestru din 2023 este ocupat de modele Dacia. În primele 3 luni ale anului, Dacia a vândut 13.651 de unități în România, cu 8,1% mai multe comparativ cu același interval din 2022.
Cota de piață a ajuns la 33,1%, cu 9,8% mai mult față de nivelul atins în primele 3 luni ale anului trecut. Cu o cotă de piață de 48,5%, Dacia Spring continuă să domine segmentul vehiculelor electrice.