Echipa feminină a României în turneul final Billie Jean King Cup

România se califică pentru prima oară la turneul final Billie Jean King Cup, după o revenire fantastică în meciul cu Ucraina!

Ana Bogdan și Jaqueline Cristian au pierdut primele două meciuri ale confruntării, dar tot ele au fost eroinele care au adus calificarea.

Mai întâi, Ana Bogdan a obținut una dintre cele mai mari victorii din cariera ei, trecând de Elina Svitolina 6-4 4-6 6-3, după ce ucraineanca a condus cu 2-0 în decisiv. Partida a durat două ore și 50 de minute.

Apoi, Jaqueline a revenit de la 0-1 la seturi și a învins-o pe Tsurenko, 2-6 6-4 6-4 în peste două ore.

Tot Bogdan și Cristian s-au echipat și pentru meciul de dublu, unde le-au învins în minimum de seturi pe surorile Kichenok, specialiste ale probei, ambele în top 50 în clasamentul de dublu, 6-2 7-6.

De când a fost introdus formatul de “cel mai bun din 5 meciuri” în 1995, acesta este doar al nouălea comeback de la 0-2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *