Explozie urmată de incendiu la o staţie GPL din localitatea Crevedia. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie și a fost emis mesaj Ro-Alert. Sunt şi decese iar şase persoane sunt la spitale

O explozie a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu.

În urma exploziei, traficul pe DN 1A este blocat complet. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie şi a fost emis mesaj Ro-Alert. Populaţia a fost evacuată pe o rază de 300 de metri.

Acolo au fost trimise 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD, 7 ambulanţe SAJ.

În sprijinul ISU Dâmboviţa au fost alocate şi 10 autospeciale de stingere, 10 ambulanţe SMURD, 1 autospecială de intervenţie la înălţime şi 1 autospecială CBRN din cadrul ISU B-IF.

La locul intervenţiei se deplasează şi elicopterul SMURD.

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, explozia a avut loc pe DN 1A, în localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa.

Potrivit IGSU, arderea se manifestă cu flacără violentă la 2 cisterne şi o casă.

“Până la acest moment, 6 victime vor fi transportate la spital în Bucureşti cu arsuri considerabile pe suprafaţa corpului. Totodată, 2 victime (atac de panică, vărsături) au fost transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe din Dâmboviţa/Târgovişte”, a transmis sursa citată.

Ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că există şi decese în urma exploziei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *