Forum internaţional “NATO şi provocǎrile pentru 2023 – 2024”, la Constanţa. Şeful Forţelor Navale Române şi ataşatul naval al SUA în România, la eveniment
Asociaţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Constanţa (ADDJC), având drept partener Forţele Navale Române, a organizat “International Public Forum. NATO şi provocǎrile pentru 2023 – 2024: Securitatea bazinului Mǎrii Negre. Cât de sigurǎ mai este lumea?”. Evenimentul a avut loc la Constanţa, avându-i printre participanţi pe viceamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale Române şi pe căpitan comandor Daniel Aranda, ataşatul naval al SUA în România. Viceamiralul Mihai Panait a vorbit despre importanţa Mării Negre, referindu-se la situaţia de securitate din zonă care este în continuare foarte gravă.
Potrivit unui comunicat de presă transmis, vineri, de organizatori, la eveniment, care a avut loc la Constanţa şi care a stârnit un interes public major, au luat parte înalţi reprezentanţi ai Ministerului Apărării, ai Ministerului de Interne, ai Ambasadei Statelor Unite ale Americii, ai US Navy, autorităţi centrale şi locale, precum şi experţi în jurnalism şi comunicare, istorici şi analişti militari.
Evenimentul a fost deschis de viceamiralul Mihai Panait, şeful Statului Major al Forţelor Navale Române.
“Tematica evenimentului este de actualitate şi în concordanţă cu preocupările instituţiilor şi organizaţiilor care activează în domeniul securităţii şi apărării”, a transmis Mihai Panait.
Potrivit acestuia, “anexarea ilegală a Crimeei de către Federaţia Rusă, în 2014, a condus la dezvoltarea unui mediu de securitate maritimă din ce în ce mai volatil şi mai militarizat”.
“În prezent, regiunea Mării Negre este în centrul atenţiei, atât la nivel regional, cât şi global. Importanţa regiunii în care a trăim a crescut foarte mult, principalii actori având în lucru elaborarea de strategii proprii sau comune şi alte documente programatice. Nu în cele din urmă, Forumul are loc în momente în care situaţia de securitate din Marea Neagră este în continuare foarte gravă. Statele riverane şi comunitatea euro-atlantică se confruntă cu noi provocări la o scară nemaivăzută de zeci de ani”, a mai transmis Panait.
Acesta apreciază că “unitatea şi solidaritatea sunt foarte importante în aceste momente extrem de dificile”.
La rîndul său, Daniel Aranda, ataşatul naval al SUA în România, a apreciat că Formul “este o oportunitate foarte bună de a vorbi despre cum asigurăm pacea în zona Mării Negre”.
“În afară de ceea ce înseamnă conflictul militar, trebuie să avem o presă liberă, să luptăm împotriva informaţiilor false şi a fake news-urilor, atât pe reţelele sociale, cât şi în mass-media. Doar dacă mergem împreună pe toate palierele, putem ieşi învingători. Când acest război se va termina şi vom avea pace, la fel de important va fi să colaborăm cu toţi partenerii pentru reconstrucţia Ucrainei. Nu există doar o soluţie militară la acest război, este ceva mult mai complex”, a mai declarat căpitan comandor Daniel Aranda, ataşatul naval al SUA în România.
Potrivit organizatorilor, International Public Forum a fost structurat pe trei paneluri, “care au atins teme actuale şi importante, în contextul războiului din Ucraina, şi care au pus accent pe colaborarea militară a partenerilor NATO, cum se poate ajunge la pace, Summitul NATO de la Vilnius din luna iulie, importanţa cooperării între autorităţi şi societatea civilă, asigurarea libertăţii presei şi războiul digital”:
- Panel 1: Provocările NATO în 2023-2024. Securitatea la Marea Neagră
- Panel 2: Războiul digital. Disruption în mass-media şi cum combatem fake news-ul
- Panel 3: Ucraina & NATO. Cum mergem mai departe