Francezii au blocat depozitele de combustibil, drumurile și au închis magazinele și serviciile ca să blocheze reforma pensiilor

Manifestaţii, greve prelungite, giratorii ocupate, spectacole anulate, sindicatele franceze vor încerca marţi să “paralizeze ţara”, cu câteva zile înainte de adoptarea, probabilă, în Parlament a unei reforme controversate a sistemului de pensionare, transmite AFP.

O Franţă paralizată “este evident o situaţie nefavorabilă pentru concetăţenii noştri şi primii penalizaţi, când au loc greve, sunt francezii cu venituri modeste”, a arătat luni seara premierul Elisabeth Borne, care a apărat o reformă destinată să asigure perenitatea “unuia dintre pilonii modelului nostru social”.

Secretarul general al sindicatului CFDT, Laurent Berger, a prognozat o “zi de mobilizare extrem de puternică” şi a făcut un apel către preşedintele Emmanuel Macron “să nu rămână surd”.

În data de 31 ianuarie, sindicatele susţin că au strâns peste 2,5 milioane de manifestanţi în toată ţara (în timp ce autorităţile susţin că au fost doar 1,27 milioane). Potrivit unei surse din cadrul poliţiei, între 1,1 şi 1,4 milioane de persoane ar urma să protesteze marţi pe străzile din Franţa. Sindicatul CGT intenţionează să organizeze un număr total de 265 de mitinguri.

La rândul său, sindicatul Solidaires mizează pe un “tsunami social” care va convinge Guvernul să dea înapoi cu privire la principala măsură a proiectului de reformă, majorarea vârstei legale de pensionare de la 62, până la 64 de ani.

Toate sondajele arată că majoritatea francezilor se opun majorării vârstei de pensionare, chiar dacă recunosc că până la urmă va fi pusă în practică.

Cea de-a şasea zi de proteste naţionale va marca şi debutul grevelor prelungite în mai multe sectoare, de la transporturi şi până la rafinării şi energie, comerţ sau salubritate.

Compania feroviară SNCF şi companiile de transport din regiunea Parisului se aşteaptă la un trafic perturbat marţi dar şi miercuri. În aer, Direcţia generală a aviaţiei civile (DGAC) a cerut companiilor să diminueze cu 20% până la 30% programul de zbor în zilele de marţi şi miercuri.

Transportatorii rutieri s-au alăturat protestelor, unii încă de duminică seara. În învăţâmânt, cel mai mare sindicat din ciclul primar, Snuipp-FSU, estimează că peste 60%” din învăţători vor intra în grevă şi “câteva mii de şcoli” vor fi închise marţi. De asemenea, aproximativ 20 de universităţi urmează a fi blocate.

În sectorul energiei, secretarul general de la CGT Energie, Sébastien Ménesplier, a avertizat că urmează o “săptămână neagră”, cu scăderi ale producţiei, în special de energie nucleară. Trei din patru terminale care permit importul de gaze naturale lichefiate în Franţa au fost oprite pentru şapte zile, a anunţat luni seara sindicatul CGT Elengy.

În plus, sindicatele se aşteaptă şi la iniţiative mai puţin obişnuite: închideri de magazine, staţii de taxare pe autostradă deschise, sensuri giratorii ocupate, acestea din urmă reamintind de acţiunile “vestelor galbene” din 2018-2019, sau spectacole anulate.

Pe parcursul acestei săptămâni, marcată şi de alte mobilizări, precum grevele feministe din 8 martie, Ziua internaţională a drepturilor femei, mobilizarea tinerilor joi, grevă naţională pentru climă vineri, vor avea loc şi dezbaterile din Senat, cu privire la reforma sistemului de pensii, care ar urma să se încheie vineri.

Guvernul francez mizează pe adoptarea în Senat a reformei până duminică şi are de gând ca în data de 16 martie să supună la vot legea în cele două camere ale Parlamentului. “Dacă reforma va fi adoptată este puţin probabil ca mobilizarea să se menţină la nivelul actual”, a spus o sursă guvernamentală, care a precizat că Executivul mizează pe renunţarea la proteste de către sindicatele mai moderate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *