Gata cu vizitele non-stop în spitale. Ce prevede proiectul pus în dezbatere de Ministerul Sănătăţii
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin privind stabilirea programului de vizite în unităţile sanitare publice, care prevede, printre altele, alocarea fiecărui pacient, la internare, a unui cod numeric unic care va fi comunicat aparţinătorilor.
Potrivit proiectului, programul de acces al vizitatorilor în unităţile sanitare publice se realizează de luni până vineri în intervalul orar 15,00 – 20,00, iar în zilele de sâmbătă şi duminică între orele 10,00 – 20,00. Durata vizitei va fi de 30 de minute, însă în cazul unor evenimente epidemiologice deosebite, pe baza analizei de risc efectuate de către Direcţiile de sănătate publică, în secţiile/compartimentele fără risc programul poate fi limitat la maximum 15 minute, iar în secţiile/compartimentele în care se află internate persoane aflate la risc pentru dezvoltarea unor forme severe de boală poate fi suspendat.
“Programul de vizită la nivelul unităţii sanitare poate fi suspendat în situaţiile de risc epidemiologic, prevăzute la art. 6 din Legea 136/2020 privind instituirea unor măsuri în domeniul sănătăţii publice în situaţii de risc epidemiologic şi biologic crescut, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Nu este permis accesul vizitatorilor care prezintă semne clinice de infecţii acute”, prevede proiectul de ordin.
Potrivit acestuia, unităţile sanitare au obligaţia, în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordinului, de a elabora proceduri şi de a implementa un sistem de informare a aparţinătorilor pacienţilor, care să permită ca la cel mult două ore de la internarea pacientului să fie comunicate aparţinătorilor telefonic/sms, la cerere, următoarele informaţii: secţia/compartimentul unde este internat, numărul salonului, etajul, numele medicului curant şi numărul de telefon apelabil pentru informaţii despre starea de sănătate, cu respectarea drepturilor pacientului.
În situaţia în care programul de vizită este suspendat sau în situaţia în care starea de sănătate a pacientului nu permite vizitarea, secţiile/compartimentele au obligaţia de a asigura informarea telefonică zilnică a aparţinătorilor, prin medicul curant/medicul de gardă/personalul desemnat, despre starea şi evoluţia celui internat, cu respectarea drepturilor acestuia.
Totodată, pentru bolnavii internaţi pe oricare dintre secţiile/compartimentele unităţii sanitare, la solicitare, cu respectarea drepturilor pacientului, aparţinătorii pot discuta direct cu medicul curant în timpul programului zilnic de lucru al acestuia, în baza unui program stabilit de medicul şef/coordonator de secţie/compartiment, aprobat de directorul medical şi afişat la loc vizibil la intrarea în unitatea sanitară.
Proiectul mei prevede că în cazul pacienţilor în stare critică sau terminală, indiferent de secţia/compartimentul în care aceştia sunt internaţi, aparţinătorii au dreptul de vizită zilnic, indiferent de oră.
“În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment permit acest lucru, se poate asigura prezenţa permanentă lângă pacient a unui singur aparţinător, cu acordul medicului curant. În măsura în care condiţiile din secţie/compartiment nu permit accesul permanent, se va asigura accesul într-un spaţiu de aşteptare, în apropierea secţiei/compartimentului. În cazul pacienţilor internaţi care au un grad redus de mobilitate din cauza patologiei prezentate, pe oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară, accesul unui însoţitor poate fi permanent, cu respectarea măsurile interne de prevenire a transmiterii infecţiilor”, stipulează ordinul pus în dezbatere publică.
În cazul copiilor internaţi în secţiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezenţa cu caracter permanent a unuia dintre aparţinători, dacă se solicită acest lucru.
De asemenea, în cazul copiilor până la 14 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezenţa unui aparţinător permanent, dacă se solicită acest lucru.
În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani internaţi în oricare dintre secţiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezenţa unui aparţinător permanent, cu acordul şefului de secţie/coordonatorului de compartiment.
Conform proiectului, este strict interzisă perceperea oricăror taxe pentru vizitarea pacienţilor în unităţile sanitare publice, cu excepţia taxelor legate de parcare.
“Nerespectarea prevederilor prezentului ordin constituie cauză de încetare a contractului de management, conform prevederilor art. 184 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se prevede în proiect.
Prevederile ordinului se aplică tuturor unităţilor sanitare cu paturi din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi celor al căror management a fost transferat la autorităţile administraţiei publice locale.