Graniţele României, forţate la Nădlac. Zeci de migranţi ilegali, opriţi la vamă
În contextul discuţiilor aprinse despre intrarea României în Schengen, peste 30 de cetăţeni străini, din Bangladesh, Pakistan şi Guineea, ascunşi în două mijloace de transport, au fost depistaţi, vineri, de poliţiştii de frontieră de la Nădlac II, în timp ce încercau să treacă ilegal în Ungaria.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, vineri dimineaţa, 31 de cetăţeni din Bangladesh, Pakistan şi Guineea care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în două mijloace de transport.
21 dintre migranţi se aflau într-un camion condus de un cetăţean român, care transporta, conform documentelor prezentate, doi paleţi, pe ruta România- Austria. În cooperare cu poliţiştii de frontieră din cadrul ITPF Timişoara, poliţiştii de frontieră arădeni au făcut un control amănunţit asupra mijlocului de transport şi astfel au fost descoperiţi migranţii. În cadrul verificărilor, s-a stabilit faptul că dintre aceştia, 20 sunt din Bangladesh şi unul este din Pakistan, toţi figurând ca fiind intraţi legal în ţara noastră.
De asemenea, joi seara, în jurul orei 20.30, în urma unui control efectuat asupra unui alt camion, condus de către un cetăţean român, au fost descoperite ascunse, printre pachete cu folie, alte 10 persoane, nouă din Bangladesh şi una din Guinea.
Toţi migranţii au declarat poliţiştilor de frontieră faptul că intenţionau să ajungă în mod fraudulos într-un stat din vestul Europei.
În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră fac cercetări în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.