Guvernul deschide robinetul cu bani pentru teritoriu. Programul “Anghel Saligny” gâfâie

Cabinetul Ciolacu a aprobat alocarea către proiectele din teritoriu a 500 de milioane de lei din Fondul de Rezervă, în condițiile în care aleșii solicită tot mai multe fonduri pentru investițiile pe care le au în derulare, unde sunt numeroase contracte semnate, însă puține resurse trimise.

După ședința de luni seară, purtătorul de cuvânt de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, a anunțat cum vor fi împărțite de către Ministerul Dezvoltării cele 500 de milioane de lei. Mai precis, din banii de la Fondul de Rezervă, 175 de milioane vor merge pentru facturile din Planul Național de Dezvoltare Locală, 100 de milioane de lei pentru Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, 200 de milioane de lei pentru Programul național de construcții de interes public sau social, iar 25 de milioane pentru achitarea de sentințe judecătorești.

Surse de la vârful Coaliției au precizat că Executivul a trebuit să apeleze la soluția aceasta, dat fiind că nu a avut loc rectificarea bugetară, pentru a aproba suplimentarea de fonduri, iar din teritoriu vin solicitări în cascadă de trimitere de bani pentru proiectele aflate în derulare.

Anunțat cu surle și trâmbițe, în 2021, ca un program care va rezolva problemele din teritoriu, “Anghel Saligny” stă bine la capitolul contracte semnate, ajungându-se la 2.116, potrivit ultimelor date ale Ministerului Dezvoltării, dar nu la fel se întâmplă cu plățile. Valoarea tuturor contractelor ajunge la 23 de miliarde de lei, însă în urma ultimei tranșe de bani plățile ajung la doar 1,47 miliarde de lei.

Prin urmare, valoarea plăților, la doi ani de la adoptarea programului, nu se apropie nici de 10% din valoarea contractelor. Mai mult, programul e gândit să asigure 65,5 miliarde de lei către comunitățile din teritoriu, până în 2028. Liderii cu influență din teritoriu pun tot mai multă presiune pe Guvern ca la rectificarea bugetară să fie alocată o sumă cât mai mare pentru “Anghel Saligny”, adică minimum 500 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *