Hong Kong introduce brățări electronice de urmărire pentru bolnavii COVID, la fel ca în China
Măsura va intra in vigoare începând de pe 15 iulie, iar persoanele infectate cu COVID-19 care se află sub ordin de izolare la domiciliu vor fi obligate să poarte brăţări electronice care au atașate coduri QR, informează agenţia de presă Xinhua.
Prin această măsură, autoritățile sanitare vor să se asigure că pacienții nu încalcă regulile şi să nu îşi părăsesc locuinţele mai devreme de data de expirare a carantinei, a declarat Lo Chung-mau, secretar de stat pentru Sănătate în cadrul guvernului Regiunii Administrative Speciale Hong Kong.
Lo Chung-mau a precizat că autorităţile din domeniul sanitar vor introduce culoarea roşie pentru codurile QR ale persoanelor infectate în aplicaţia lor mobilă „LeaveHomeSafe” pentru a le împiedica accesul într-o serie de locaţii şi, de asemenea, va fi implementată înregistrarea cu numele real în aplicaţie.
Luni, Hong Kong a înregistrat 2.611 cazuri confirmate de infectare cu COVID-19 transmise local şi 252 de cazuri importate, conform datelor oficiale.
De la debutul programului de vaccinare în masă, în februarie anul trecut, aproximativ 6,75 de milioane de persoane, sau 92,8% din populaţia eligibilă din Hong Kong, au primit cel puţin o doză de vaccin anti-COVID-19, în timp ce peste 6,47 de milioane, sau 89% era vaccinată cu două doze. Până luni, 65,2% dintre persoanele eligibile din Hong Kong au primit a treia doză, de rapel, în timp ce un total de 169.429 de persoane au primit a patra doză, potrivit datelor oficiale.