Hoţie la primărie: furtul seifului le-a adus ordonanţă de reţinere

Poliţiştii au reţinut sâmbătă doi tineri bănuiţi că ar fi furat seiful Direcţiei Economice din Primăria Slatina, urmând să fie cercetaţi pentru furt calificat.

Potrivit IPJ Olt, poliţiştii, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, au reţinut doi tineri, cercetaţi pentru furt calificat.

În fapt, joi, în jurul orei 7.00, IPJ Olt a fost sesizat, prin apel la 112, cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracţie, în sediul unei instituţii publice din municipiul Slatina.

Echipa sosită la faţa locului a stabilit faptul că, în noaptea de miercuri spre joi, persoane necunoscute ar fi pătruns, prin efracţie, în sediul unei instituţii publice din municipiul Slatina, de unde ar fi sustras un seif gol.

Tinerii au până în 26 de ani

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, stabilirii situaţiei de fapt şi dispunerii de măsuri legale.

În urma cercetărilor, poliţiştii au recuperat seiful şi au identificat doi tineri în vârstă de 17 şi 26 de ani, ambii din municipiul Slatina, bănuiţi de comiterea infracţiunii şi un tânăr de 27 de ani, din aceeaşi localitate, cercetat pentru tăinuire.

După administrarea probatoriului, sâmbătă, pe numele celor doi tineri bănuiţi de comiterea faptei a fost emisă câte o ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore, aceştia fiind introduşi în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, urmând ca în cursul zilei de duminică să fie prezentaţi în faţa instanţei de judecată cu propuneri legale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *