Iarna face ravagii în nordul Moldovei. O femeie a născut acasă, asistată video, din cauza vremii
O femeie din Crasnaleuca, județul Botoșani, a născut acasă, joi dimineața, fiind asistată prin apel video, pentru că nu s-a putut ajunge la ea din cauza vremii. Pentru altă persoane, cu dializă, intervenția a durat 10 ore, deși acest drum ar fi putut fi făcut, în condiții normale, în 20 de minute.
Potrivit ISU Botoșani, 424 de persoane din 207 mașini rămase înzăpezite pe drumurile naționale și județene au fost salvate de pompierii militari și voluntari, de la primele manifesări ale Codului Portocaliu de ninsori abundente și viscol, până joi dimineață, la ora 05:00.
Dintre ele, 72 de persoane au fost adăpostite temporar la Primăria Mihălășeni, Primăria Unțeni, Căminul Cultural Ungureni, Centrul de Zi Ștefănești, Primăria Călărași, la domiciliul șefului SVSU Călărași, Primăria Vlădeni, Primăria Trușești, Primăria Dersca, Primăria Tudora și la Districtul SDN Manoleasa.
Până joi dimineața, la Dispeceratul ISU – SAJ Botoșani s-au înregistrat 751 de apeluri de urgență de la cetățeni care solicitau sprijin pentru că au rămas înzăpeziți cu mașinile pe diferite tronsoane de drumuri județene și naționale.
Totodată, pompierii au intervenit pentru degajarea a 30 de arbori care au cedat din cauza greutății zăpezii și au căzut peste autoturisme, dar carosabil, pe raza municipiului Botoșani.
Echipaje ale ISU Botoșani au efectuat 11 misiuni de monitorizare în teren pe DN 29A Dorohoi – Darabani, DJ 293 G. Enescu – Dorohoi, DN 29A Dorohoi – Darabani, DN 29 Botoșani – Săveni, DN 29D Botoșani – Trușești – Ștefănești și DN 29 Botoșani – Suceava.
Șapte persoane din localitățile Adășeni, Liveni, Drăgușei, Săveni, Gulioaia și Ungureni, care aveau nevoie de dializă, au ajuns la centrul de specialitate cu ajutorul pompierilor.
În ultimele ore, eforturile pompierilor, a militarilor din cadrul UM 011 89, polițiștilor de frontieră și drumarilor s-au concentrat pe misiunile de salvare a persoanelor care au rămas cu mașinile înzăpezite pe drumul care leagă Botoșaniul de Suceava. 71 de persoane au fost deja transportate de către pompieri și polițiști de frontieră, în municipiul Botoșani. Misiunea continuă și la ora transmiterii știrii.
În timpul manifestării codului roșu de ninsoare și viscol, personalul medical din dispeceratul ISU – SAJ a asistat, prin apel video, nașterea unei fetițe de aproximativ 2,8 kg. Mama, o femeie de 41 de ani, din Crasnaleuca, aflată la a patra naștere, a cerut ajutor prin apel 112. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, ambulanța SAJ nu a putut să ajungă la caz. Prin intermediul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență al comunei Coțușca s-a luat legătura cu două femei, care au mai asistat la nașteri. Una dintre ele a urmat toate indicațiile date de către personalul medical din dispecerat și a ajutat-o pe mamă să născă. Mama și nou-născutul sunt în stare bună, transmite, joi dimineața, ISU Botoșani. Asistentul medical din comuna alăturată care s-a oferit să o monitorizeze mama și copilul, până la sosirea unui echipaj SAJ, nu a reușit să ajungă la caz, deoarece a rămas înzăpezit.
Totodată, o femeie în vârstă de 53 de ani, din localitatea Gulioaia, care avea nevoie de dializă, a ajuns la UPU – SMURD a Spitalului Județean Mavromati Botoșani, cu ajutorul pompierilor, după o intervenție care a durat mai bine de zece ore, după ce pompierii au înfruntat nămeți de peste doi metri, viscol puternic și vizibilitate redusă la zero.
Echipajul ISU Botoșani trimis la caz a ajuns la Gulioaia cu o șenilată și a preluat femeia. În condiții normale, acest drum este parcurs în maxim 20 de minute.
Alte patru persoane aflate în autoturisme ramase înzăpezite în zona pădurii Rediu au fost scoase din mașini de același echipaj și transportate în municipiul Botoşani.
De asemenea, un bărbat în vârstă de 41 de ani, din localitatea Dărăbani, care avea nevoie de îngrijiri medicale a fost ajutat să ajungă la Spitalul Municipal Dorohoi, de pompieri. Acesta a fost prelat, inițial, de un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani, care a constatat că prezenta o plagă tăiată la antebrațul stâng. Pe raza localității Dumbrăvița, ambulanța care îl transporta a rămas înzăpezită. Un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi a intervenit cu o șenilată, a preluat pacientul și l-a transportat la Spitalul Municipal Dorohoi. Misiunea a fost îngreunată de cantitatea mare de zăpadă, care pe unele tronsoane depășea doi metri, viscolul puternic, vizibilitatea redusă spre zero și lucru pe timp de noapte.
Județul Botoșani este în continuare sub cod roșu de ninsoare și viscol până joi dimineața, la ora 10.00.