În Coreea de Nord, ghinioniștii ajung să trăiască în penthouse-uri.
Mulți oameni visează să locuiască într-un penthouse, însă situația este exact invers în Coreea de Nord, scrie Reuters.
Kim Jong-un construiește multe clădiri înalte cu apartamente în capitala Phenian, cea mai nouă construcție prezentată fiind un zgârie-nori de 80 de etaje.
Cu toate acestea, evadații din Coreea de Nord spun că foarte puțini oameni vor să locuiască la etajele superioare ale acestor clădiri, pentru că alimentarea cu energie electrică are întreruperi, lifturile nu sunt de încredere, alimentarea cu apa este problematică, iar mulți pun la îndoiala calitatea execuției construcției.
“În Coreea de Nord, mai degrabă cei săraci trăiesc în penthouse-uri decât cei bogați, pentru că lifturile au multe defecțiuni și apa nu poate fi pompată până la ultimele etaje din cauza presiunii scăzute”, spune Jung Si-woo, un tânăr de 31 de ani care a fugit în Coreea de Sud în 2017.
În Nord, el trăia la etajul trei al unei clădiri de 13 etaje construite fără lift. Un prieten al său locuia la etajul 28 al unei clădiri de 40 de etaje și nu folosise niciodată liftul pentru că nu funcționase, povestește Jung.
Întrebat despre clădirea zgârie-nori inaugurată săptămâna această, Jung crede că liderul nord-coreea vrea doar să se laude. “E ca să arate cât de mult s-au îmbunătățit cunoștințele lor în domeniul construcțiilor, în loc să ia în calcul preferințele locuitorilor”, spune el.
În Coreea de Nord, autoritățile repartizează locuințe, iar vânzarea sau cumpărarea de case sau apartamente este, teoretic, ilegală.
Kim Jong-un a promis să îmbunătățească calitatea construcțiilor și să livreze zeci de mii de noi apartamente. Totuși, economia statului asiatic a fost afectată grav în ultima perioadă de închiderea granițelor în timpul pandemiei COVID-19, dezastre naturale și sancțiuni impuse de Occident din cauza programului nuclear și de rachete balistice.
Miercuri, presa de stat a scris că primele 10.000 de apartamente din cele 50.000 promise au fost construite în Phenian. Constructorii “au garantat calitatea construcției” și au spus că noile clădiri vor ajuta Phenianul să fie un oraș care “pune oamenii pe primul loc”, scrie agenția de presă de stat KNCA.
Joi, presa de stat l-a prezentat pe Kim Jong-un inaugurând un bloc de locuințe destinat elitei nord-coreene, printre care se afla și o faimoasă prezentatoare TV. Acestea erau clădiri joase, cu doar câteva etaje.
Rețeaua electrică în Coreea de Nord s-a îmbunătățit sub conducerea lui Kim, însă țara asiatică încă se luptă cu penele de curent și o infrastructură fragilă.
Unii cetățeni au apelat la panouri solare pentru a contracara problema întreruperilor, însă acestea nu pot alimenta facilități precum lifturile sau pompele de apă.
Lee Sang-yong, redactorul-șef al Daily NK, un site din Seul care acoperă Coreea de Nord, a declarat că sursele lui i-au spus că noile apartamente pentru cetățeni obișnuiți nu erau gata pentru a fi locuite. Geamurile avea doar rame, iar la robinete nu curgea apa. Spre comparație, noile locuințe de lux terminate erau oferite complet mobilate și utilate.
Pentru a asigura succesul locuințele din clădirile înainte, Coreea de Nord va trebui să rezolve problema alimentării cu curent electric și funizarea apei, dar și să risipească grijile cu privire la calitatea construcției, spune Lee Sang-yong.
Jung spune că atunci când locuia în Phenian, majoritatea lifturile funcționau de două ori pe zi, în timpul orelor de vârf: de la 6 la 8 dimineața și în același interval orar seara. Presiunea scăzută a apei îi obliga de multe ori pe cei de la etajele superioare să care apă pe scări de la parter sau să-și instaleze instalații de pompare.
În timpul ultimei vizite internaționale organizate de statul asiatic, în 2018, lifturile funcționau la hotelul Yanggadko International, înalt de 47 de etaje, însă zeci de etaje unde locuia personalul nord-coreean nu erau alimentate cu electricitate.
Atunci, doi oficiali au recunoscut pentru Reuters că locuințele de la ultimele etaje ale unui clădiri din Phenian, recent inaugurată, nu aveau căutare, pentru că oamenii își făceau griji din cauza lifturilor. “Nimeni nu vrea să riște să aibă de urcat o oră”, a spus unul dintre oficiali.