Încă o baterie cu litiu a luat foc, în New York
Patru persoane au decedat, noaptea trecută, în urma unui incendiu provocat de explozia unei baterii cu litiu, la parterul unui imobil din Chinatown, New York. Bateria, folosită pentru o bicicletă electrică, era pusă la încărcat lângă mai multe biciclete, acum făcute scrum.
Comandanta pompierilor din oraş, Laura Kavanagh, citată de CBS, a declarat că ”este cât se poate de clar că incendiul a fost cauzat, cu certitudine, de baterii cu litiu şi biciclete electrice”, a subliniat ea.
Incidentul a avut loc într-un magazin, avertizat de mai multe ori, în trecut, cu privire la încălcări ale regulilor de siguranţă, a precizat ea.
CBS News relatează, citând pompierii, că acesta este cel de-al 108-lea incendiu, de la începutul lui 2023, cauzat de baterii cu litiu, doar la New York. Bilanțul total: 66 de răniţi şi 13 morţi. Aceste incendii s-au multiplicat, de la 44 în 2020, la 104 în 2021 şi au ajuns la 220 în 2022, pe fondul dezvoltării bicicletelor şi trotinetelor electrice folosite atât de către newyorkezi, cât şi de cei care livrează mâncare la domiciliu. Incendiile pot fi cauzate, în general, de proasta calitate a bateriilor, îmbătrânirea acestora sau de condiţiile promiscue în care sunt schimbate.