Interlop din Cluj, prins de 11 ori fără permis, dar lăsat liber. A 12-a oară a ucis un om. Ce spun polițiștii

Un interlop din Cluj a fost prins de 11 ori conducând fără permis, cu o viteză amețitoare și fără să respecte vreo regulă de circulație, însă a fost lăsat liber.

Astfel că cea mai recentă ispravă a bărbatului s-a terminat cu un groaznic accident rutier, în care a murit o persoană. Bărbatul s-a și filmat încălcând regulile de circulație.

După producerea accidentului, bărbatul a fost prins pentru a douăsprezecea oară anul acesta conducând fără permis. A unsprezecea oară s-a întâmplat în luna mai, iar la câteva zile după a fost lăsat liber. Câteva luni mai târziu, mai exact pe 23 august, bărbatul se afla în mașină cu alte două persoane. Din cauza vitezei și a carosabilului umed, șoferul a pierdut controlul autoturismului și a intrat pe contrasens frontal într-o mașină care circula regulamentar. Bărbatul a fugit de la locul accidentului, însă a fost găsit de polițiști la aproximativ doi kilometri distanță. Acum, el este cercetat pentru conducere fără permis, părăsirea locului accidentului, dar și pentru ucidere din culpă.

Lucian Diniţă, fost şef al Poliţiei Rutiere, spune că, în principiu, în acest caz, polițiștii și-au făcut treaba. “Au fost deschise dosare penale, iar omul a și fost reținut cel puțin o dată. Problema este la procurori și judecători, cred eu. Nu este normal ce se întâmplă. Este prins de 11 ori conducând fără permis și este lăsat liber? Inadmisibil! Mai ales că, neutilizată cum trebuie, mașina este asimilată unei arme! Și nu cred că e vorba de vreo intervenție a cuiva în favoarea interlopului. Mai repede înclin să cred că respectivii oficiali se tem la propriu de acest individ. Pe de altă parte, trebuie spus că în provincie, mai ales în mediul rural, șofatul fără permis de conducere a ajuns un sport național. În 2004 a existat o propunere legislativă de pedepsire drastică, inclusiv cu închisoarea, a acestei încălcări a legii, dar nu a trecut la vot. Practic, modificarea legislativă nu a trecut de plen. Poate dacă trecea, acum nu mai aveam acest fenomen”, a declarat Lucian Diniţă.

Mai mult, avocatul Adrian Cuculis vorbește chiar de o eventuală complicitate a anchetatorilor. “Având în vedere cazierul extrem de bogat al acestui personaj, și anume 12 fapte de conducere fără permis, iar la ultima ispravă se ajunge chiar la decesul unei persoane, din punctul meu de vedere discutăm despre o gravă neglijență sau mai bine spus despre o complicitate infracțională a procurorilor sau procurorului de caz care ar fi avut posibilitatea ca pe baza unui control judiciar sau a unui referat de arestare preventivă să-l extragă pe acesta din societate. Trebuie să spunem că dacă repetat se săvârșește aceeași faptă și ești condamnat în 10 cauze diferite nu vei primi 10 pedepse ci, din contra, vei primi o singură pedeapsă care în cazul acesta ar putea să fie de până la cinci ani, plus un spor de maximum unul. Dacă mai luăm în calcul și posibila conivență infracțională a acelor care ar avea obligația să-l scoată de pe străzile publice, atunci cu siguranță nu își făcea niciun fel de grijă în ceea ce privește faptele pe care le-a săvârșit. Trebuie menționat că autoritățile au posibilitatea să extragă un asemenea personaj de pe străzi, procurorul cunoscând, de la caz la caz, ce acuzații se aduc în alte dosare penale, iar faptul că nu s-a luat niciun fel de decizie de blocare a accesului acestuia la un autoturism din punctul meu de vedere trebuie să fie sancționat”, a precizat avocatul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *