Klaus Iohannis zboară fără escală spre Adunarea Generală a ONU de la New York cu un avion închiriat de la Global Jet Luxemburg
Preşedintele Klaus Iohannis va participa la Adunarea Generală a ONU.
Potrivit Boarding Pass, Klaus Iohannis zboară, duminică, fără escală, de la Sibiu spre aeroportul Teterboro de lângă New York (SUA), cu un avion închiriat de Administraţia Prezidenţială de la Global Jet Luxemburg. Avionul are o capacitate maximă de 13 persoane.
Avionul este unul de tip Bombardier Global 6000 care poate transporta maximum 13 pasageri. Pentru confortul pasagerilor, scaunele din acest avion pot fi convertite în trei paturi de o singură persoană şi un pat dublu.
Durata zborului dintre Sibiu şi Teterboro (SUA), ce va fi operat fără escală, va fi de aproximativ opt ore şi 40 de minute.
În ultimii ani, preşedintele a mai zburat în SUA cu avioane similare acestuia, dar produse de Gulfstream şi Dassault, închiriate tot de la Global Jet Luxemburg.
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va conduce, în perioada 18-22 septembrie 2023, delegaţia României la segmentul la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), care se va desfăşura la New York, Statele Unite ale Americii.