Lavrov: Armata rusă nu va mai suspenda deloc operaţiunile în Ucraina până nu se ajunge la un acord.
Armata rusă nu va suspenda operaţiunile combatante în Ucraina pe durata noii sesiuni de negocieri cu reprezentanţii Kievului, a afirmat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, argumentând că forţele militare ucrainene oricum nu opreau atacurile.
Serghei Lavrov a afirmat că, în prima rundă a negocierilor, preşedintele Vladimir Putin ordonase suspendarea confruntărilor militare, dar a explicat că, între timp, poziţia Moscovei s-a modificat.
“După ce am devenit convinşi că ucrainenii nu plănuiesc să adopte acţiuni reciproce, a fost luată decizia ca, în următoarea rundă de negocieri nu va mai exista nicio pauză atât timp cât nu se ajunge la un acord final”, a declarat Serghei Lavrov, citat de Sky News.
Ucraina şi Rusia au organizat numeroase sesiuni de negocieri de la începerea conflictului militar, pe 24 februarie, dar deocamdată nu există niciun armistiţiu general şi niciun acord de pace.