Lucian Bode vrea să desființeze decizia comisiei de etică a UBB în cazul tezei sale de doctorat: “Lupta pentru adevăr continuă!”
Lucian Bode a deschis un proces împotriva UBB, care privea analiza tezei sale de doctorat. Tribunalul Sălaj, unde a fost înregistrată plângerea, a respins azi ca nefondată cerearea acestuia de suspendare a executării Hotărârii nr.10/13.12.2022 a Comisiei de etică din cadrul UBB. Ministrul de Interne anunță pe această cale că formulat o nouă plângere în acest sens.
“Lupta pentru adevăr continuă!
Procedural, decizia de astăzi a Tribunalului Sălaj este una FIREASCĂ în contextul în care Comisia de Etică din cadrul UBB s-a antepronunțat, înainte ca instanța să dea un verdict. Este FIRESC ca instanța să nu mai poată admite solicitarea inițială din moment ce această comisie a emis deja un act, Hotărârea nr. 1 de anul acesta, ignorând dosarul aflat pe rolul tribunalului, care urma să se pronunțe. Este evident că altfel ar fi arătat decizia tribunalului dacă Comisia de Etică nu ar fi cedat presiunilor de a fi “parțiali și subiectivi”, de a da “un verdict de plagiat fără niciun fel de judecată”, de “a-l arde pe Bode pe rug, în piața publică”, așa cum președintele Comisiei a recunoscut public. Dar, pentru că s-au grăbit să dea un astfel de verdict, este LOGIC ca instanța să respingă solicitarea inițială, care reclama ca fiind netemeinică și abuzivă decizia Comisiei de Etică transpusă în Hotărârea nr 10/2022. Așa cum alții au ales să mă discrediteze și eu am dreptul să îmi apăr demnitatea. Lupta mea pentru adevăr nu se oprește aici, ea abia acum începe”, a declarat Lucian Bode, pe pagina sa de Facebook.
“Ca atare, am formulat o plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 1/2023 a Comisiei de Etică a Universității Babeș-Bolyai, în vederea desființării ei în integralitate, precum și a aspectelor subsecvente statutate în această decizie. În continuare, consider această decizie netemeinică, ilegală și abuzivă”, a mai anunțat Bode.
“Dintre argumentele reținute în cuprinsul sesizării, cele mai importante vizează următoarele aspecte:
- Nicio altă decizie nu se poate transforma în cenzorul comisiei de doctorat odată ce aceasta s-a pronunțat și a urmat validarea CNATDCU, Comisia de Etică fiind o altă comisie, în sensul deciziei Curții Constituționale.
- Comisia de Etică nu are competența legală de a reevalua o teză de doctorat al cărei titular nu este membru al comunității universitare, iar eu nu sunt parte a acestei comunități.
- Procedura de examinare a fost viciată. Entitatea care s-a autosesizat nu poate fi aceeași cu cea care solutionează pe fond autosesizarea, fiind în mod evident lipsită de imparțialitate. Mai mult, nu există un raport de analiză în sensul legii.
- Pretinsele abateri de la standardele de citare reținute în cuprinsul Hotărârii nr. 1/2023 sunt nelegale si netemeinice. Verificarea ad-hoc a Comisiei de Etică s-a raportat la standarde de citare actualizate recent și care nu erau în vigoare la momentul susținerii tezei, aspecte confirmate chiar de punctul de vedere comunicat de Școala Doctorală.
Demersurile vor continua, pentru că, în ciuda tuturor presiunilor care se fac pentru “arderi pe rug”, este la fel de FIRESC ca adevărul să primeze și legea să fie respectată în cazul tuturor”, a concluzionat Bode.