Mama lui Vlad Pascu, reţinută pentru 24 de ore. E acuzată că ar fi încercat să şantajeze martori
Mama lui Vlad Pascu, şoferul de 19 ani aflat sub influenţa drogurilor care a omorât doi tineri şi a rănit alţi trei în localitatea 2 Mai, a fost reţinută pentru 24 de ore de procurorii DIICOT, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
Miruna Pascu a fost adusă cu mandat la sediul DIICOT şi audiată mai multe ore, fiind acuzată că ar fi încercat să influenţeze şi să şantajeze martori în dosarul în care este cercetat fiul ei.
Și tatăl şoferului este cercetat în dosar este cercetat, dar sub control judiciar, pentru nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. La percheziţiile efectuate în locuinţa sa, anchetatorii au descoperit mai multe cartuşe.
Procurorii DIICOT şi ofiţeri de la Antidrog au declanşat, joi dimineaţă, o vastă operaţiune în Capitală, cu numele de cod “Hidra”, care îi vizează pe cei din anturajul lui Vlad Pascu, consumatori şi traficanţi de droguri. Printre aceştia se află şi prieteni ai lui Vlad Pascu, care erau cu acesta pe litoral în perioada producerii accidentului în localitatea 2 Mai.
Procurorii DIICOT arată că este vorba de tineri din familii cu importante posibilităţi materiale, care şi-au desfăşurat activitatea în Bucureşti, precum şi în staţiunile de pe litoralul Mării Negre, în timpul sezonului estival.
Potrivit anchetatorilor, cei în cauză ar fi specializaţi în distribuirea de canabis, comprimate ecstasy, MDMA, cocaină, dar şi alte droguri sintetice, în diverse locaţii, restaurante şi cluburi de lux, majoritatea clienţilor drogurilor comercializate de către ei fiind consumatori constanţi, persoane cu un potenţial financiar ridicat.
Persoanele ar fi furnizat diverse droguri de risc şi mare risc la petreceri private desfăşurate în diverse locaţii private din Bucureşti, la care, de asemenea, au participat persoane cu potenţial financiar ridicat.
Amintim că tatăl lui Vlad Pascu, tânărul care s-a urcat drogat la volan și a ucis doi tineri în 2 Mai, a făcut un gest șocant, marți, după ce a plecat de la sediul DIICOT, unde fiul său și soția sa au fost audiați: a urcat pe scuter și a intrat într-un grup de jurnaliști aflați la fața locului.
“Cu privire la apariția în spațiul public a unor imagini, în care un bărbat ar fi intrat cu un scuter în reporterii aflați pe o stradă din Sectorul 3, Serviciul de Informare și Relații Publice din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București este abilitat să comunice următoarele: Polițiștii Capitalei s-au autosesizat și au demarat verificări în cauză, în vederea dispunerii măsurilor legale”, a transmis Poliția Capitalei.
Vlad Pascu, tânărul care a produs accidentul mortal din 2 Mai, a fost adus joi la sediul DIICOT, pentru audieri.
Întrebat de jurnaliști ce mesaj transmite familiilor victimelor, Vlad Pascu a precizat că îi pare rău pentru cele întâmplate: “Îmi pare rău pentru ce s-a întâmplat. Nu am cum să dau timpul înapoi”, a spus tânărul.
Pe 19 august, doi tineri (o fată de 20 de ani şi un băiat de 21 de ani) au decedat şi alţi trei au fost răniţi după ce Vlad Pascu a intrat cu maşina (un Mercedes de colecţie decapotabil) într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii 2 Mai. Conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.
Înainte de accident, Vlad Pascu a fost oprit de două ori în trafic de poliţişti. A fost condus la o secţie de poliţie, dar a fost lăsat să plece, deşi în maşina lui fuseseră descoperite droguri.