Modificare legislativă prin care se înfiinţează centre de tratare a adicţiilor, discutată joi în Guvern

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că joi va fi discutată în Guvern o modificare a Legii sănătăţii mintale care prevede înfiinţarea de centre pentru tratarea adicţiilor. Potrivit ministrului, vor fi centre multidisciplinare.

“Mâine dimineaţă va intra în dezbatere şi probabil că va fi aprobată prin Ordonanţă o modificare a Legii sănătăţii mintale care introduce ca şi structuri în cadrul spitalelor sau în alte tipuri de organizare aceste centre de combatere a adicţiei. Ele vor fi centre multidisciplinare, pentru că nu va fi pur şi simplu o secţie de psihiatrie, dimpotrivă, vor fi centre care vor oferi toată gama de servicii de care un copil, un tânăr, dar şi un adult are nevoie, mă refer la servici nu neapărat medicale, la psihoterapie, la ergoterapie, la activităţi de educaţie fizică, de sport şi accesul la învăţătură pentru copiii care sunt în astfel de centre”, a declarat, miercuri, ministrul Sănătăţii, într-o conferinţă de presă.

Alexandru Rafila precizează că au fost identificate spaţii pentru astfel de centre în judeţele Bistriţa, Olt şi Hunedoara, alături de centrul de la Voila, din judeţul Prahova.

“Sunt tot mai mulţi cei care îşi exprimă interesul. În perioada imediat următoare o să finalizăm Ordinul de ministru privind structura de personal şi structura organizatorică a acestor centre”, mai declară Rafila.

Primii 30 de cursanţi care fac studii privind combaterea adicţiei vor finaliza, anul acesta, la Iaşi, studiile, iar anul viitor se estimează că 50 de specialişti vor urma cursuri, urmând a putea lucra în aceste centre.

Ministrul mai spune că există un grup de lucru din care fac parte medici, manageri de spitale, psihiatri, autorităţi locale care discută de mai multe luni pe tema centrelor destinate persoanelor cu adicţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *