Naveta spațială secretă a armatei SUA a aterizat după ce a zburat aproape 1.000 de zile pe orbita terestră

O mini-navetă spațială fără pilot a armatei americane a aterizat sâmbătă dimineața, după o misiune de 908 de zile pe orbită. Avionului spațial X-37B al Forțelor Spațiale americane a efectuat experimente științifice, potrivit Space.com.

Vehiculul alimentat cu energie solară, care arată ca o navetă spațială în miniatură, a aterizat la Centrul Spațial Kennedy al NASA. Este cea de a șasea misiune a sa, cele 908 zile petrecute în spațiu fiind un record. Misiunea sa anterioară a durat 780 de zile.

Avionul spațial este construit de Boeing. Pentru prima dată, aeronava a găzduit un modul care a efectuat experimente pentru Laboratorul de Cercetare Navală al Academiei Forțelor Aeriene din SUA.

„De la prima lansare a X-37B în 2010, acesta a doborât recorduri și a oferit națiunii noastre o capacitate de neegalat de a testa și integra rapid noile tehnologii spațiale”, a declarat Jim Chilton, vicepreședinte al Boeing.

Printre experimentele efectuate de X-37B a fost lansarea unui satelit numit FalconSat-8, care a fost proiectat și construit de cadeții academiei în parteneriat cu Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene. A fost desfășurat în octombrie 2021 și rămâne încă pe orbită.

Un alt experiment a evaluat efectele expunerii de lungă durată în spațiu asupra semințelor.

Multe dintre experimente sunt însă secrete, la fel ca majoritatea misiunilor X-37B.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *