Nemții nemulțumiți de salariul minim de 2.000 de euro pe lună

Germania ar urma să majoreze salariul minim pe economie până la 12,41 euro pe oră, începând cu data de 1 ianuarie 2024, conform unor noi recomandări care vin de la Comisia Salariului Minim, informează DPA, conform Agerpres. Salariul minim ar urma să ajungă astfel, pentru un program de lucru de 8 ore/zi, la aproximativ 2.000 de euro/lună.

Recomandările Comisiei Salariului Minim sunt aproape întotdeauna transpuse în legislaţie de Guvernul de la Berlin. Cu toate acestea, reprezentanţii sindicatelor care fac parte din Comisia Salariului Minim nu sunt de acord cu această majorare salarială, pe care o consideră insuficientă pentru muncitorii afectaţi de inflaţia ridicată.

“Rezoluţia vine într-un moment de creştere economică slabă şi o inflaţie ridicată persistentă în Germania, ceea ce creează provocări semnificative atât pentru companii cât şi pentru angajaţi”, se arată în decizia Comisiei Salariului Minim.

Confederaţia Germană a Sindicatelor (DGB) a criticat în mod vehement decizia Comisiei Salariului Minim. Stefan Körzell care face parte din consiliul de conducere al DGB dar este şi membru al Comisiei Salariului Minim a spus luni că o majorare nominală a salariului cu 0,41 euro reprezintă, în realitate, o diminuare a salariului pentru cei aproximativ şase milioane de muncitori germani care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, având în vedere inflaţia ridicată.

Körzell a spus că reprezentanţii sindicali au făcut presiuni pentru o majorare a salariului minim până la 13,50 euro pe oră dar au fost refuzaţi de reprezentanţii companiilor precum şi de preşedinta Comisiei Salariului Minim, Christiane Schönefeld.

Majorarea salariului minim, care în luna octombrie a anului trecut a fost ridicat la 12 euro pe oră, de la 10,45 euro pe oră, a fost una dintre principalele promisiuni electorale ale cancelarului Olaf Scholz. Între timp, o inflaţie ridicată persistentă şi majorările de dobândă adoptate de Banca Centrală Europeană au afectat în mod semnificativ puterea de cumpărare în cea mai mare economie a Europei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *