„Nu mai înotați în canalele noastre! Și puneți ceva pe voi!” Româncă expulzată din Veneția din cauză că s-a scăldat în Canal Grande
Un cuplu a fost nevoit să-și întrerupă vacanța la Veneția, după ce a fost surprins înotând în Canal Grande, obiectiv de patrimoniu cultural.
Bărbatul, un britanic, în vârstă de 35 de ani, și iubita sa româncă, în vârstă de 25 de ani, au fost obligați să se întoarcă joi, în aceeași zi în care au ajuns în oraș, la domiciliul lor din UK, după ce gondolierii i-au denunțat poliției locale, arată The Guardian.
Cei doi turiști au fost amendați cu 450 de euro fiecare și expulzați din Veneția, aceasta fiind a 1.136-a sancțiune de acest fel aplicată vizitatorilor care s-au comportat necorespunzător în oraș în acest an, potrivit Poliției venețiene.
Cuplul s-a scufundat în apropierea podului Accademia, lângă Piața San Marco, iar gondolierii de la chioșcul Rio San Vidal au chemat imediat autoritățile, care i-au scos din apă.
„Veneția trebuie apărată de cei care o disprețuiesc: protejarea orașului înseamnă asigurarea decenței pentru rezidenți și vizitatori”, a declarat Elisabetta Pesce, consilierul pentru securitate al orașului.
Înotul în canalele din Veneția este interzis din mai multe motive, printre care traficul intens de ambarcațiuni și curățenia apei, potrivit Ministerului Turismului din orașul italian.
„De la începutul anului, am emis un total de 1.136 ordine de expulzare pentru incidente legate de distrugere și de comportament necivilizat”, a declarat adjunctul comandantului poliției locale din Veneția, Gianni Franzoi, într-o declarație transmisă presei internaționale.
Comportamentul necorespunzător al vizitatorilor este unul dintre cele mai grave efecte secundare ale supraturismului, a afirmat Franzoi, iar incidentele sunt în creștere.
În iulie 2024, un australian a fost amendat și expulzat pentru că a sărit de pe Podul Rialto, după ce prietenii lui au postat despre acest lucru pe rețelele sociale.
Cu un an înainte, doi turiști francezi au fost amendați și expulzați pentru că au făcut baie nud în canal, sub lumina lunii.
În august 2022, un german a fost amendat și expulzat pentru că a făcut surf în canal.
Autoritățile din Veneția au încercat să găsească un echilibru între necesitatea veniturilor generate de turiști și cerințele locuitorilor pentru un oraș care să funcționeze în interesul lor. Vizitatorii care vin pentru o zi plătesc acum o taxă de intrare de 10 euro în weekendurile de vară și în perioadele aglomerate din timpul anului.
Orașul a interzis, de asemenea, grupurile turistice de peste 25 de persoane, difuzoarele și megafoanele și chiar și statul în picioare pe străzile înguste pentru a asculta ghidurile turistice.